Poliţia Comunitară din Deva nu mai poate ridica maşini!

11 noiembrie 2010 | 11 Comentarii

Livia Botici

Surprize, surprize! Potrivit magistraţilor Tribunalului Hunedoara, Poliţia Comunitară din Deva a funcţionat mai bine de doi ani după o hotărâre de Consiliu Local, care avea mai multe articole, nelegale. Astfel, începând de ieri, firma care ridica maşinile devenilor sau le bloca roţile, pentru că erau parcate în locuri nepermise, nu mai are voie să facă acest lucru.

Excepţie de nelegalitate, admisă

În urmă cu câteva luni de zile, un hunedorean, căruia i-a fost ridicat autoturismul de către Poliţia Comunitară din municipiu, s-a adresat Judecătoriei Deva, pentru că a considerat că amenda care i-a fost aplicată pentru recuperarea maşinii era ilegală. Astfel, după câteva termene de judecată, ale acestui dosar, magistraţii au trimis către Tribunalul Hunedoara o excepţie de nelegalitate a hotărârii de Consiliu Local nr. 505/2008. „Instanţa Tribunalului Hunedoara a admis, în parte, excepţia invocată şi a constatat nelegalitatea articolelor 3, 9 şi 13, din hotărârea Consiliului Local Deva, nr. 505/2008. Până în acest moment, judecătorul nu a motivat hotărârea”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Articolele, declarate nelegale de către magistraţi, dădeau putere Poliţiei Comunitare să constate oprirea sau staţionarea neregulamentară a autoturismelor şi să dispună blocarea, deblocarea sau ridicarea vehiculului. De asemenea, Poliţia Comunitară avea dreptul să aplice sancţiuni contravenţionale celor care îşi opreau maşinile în locuri nepermise.

Au oprit această activitate

Potrivit reprezentanţilor SC Fane Multiproserv SRL, cea se ocupă de ridicarea autoturismelor parcate ilegal în municipiul Deva, începând de ieri, aceştia nu mai desfăşoară nici un fel de activitate. „Marţi seara, am primit un fax de la Poliţia Comunitară, prin care eram înştiinţaţi că serviciile noastre sunt suspendate. Astfel, începând de miercuri, adică de ieri, nu mai blocăm şi nici nu mai ridicăm nici un autoturism”, a declarat Gabriel Hărăguş, directorul firmei SC Fane Multiproserv SRL.

Hotărârea judecătorilor de la Tribunalul Hunedoara nu este una definitivă, ci poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Potrivit lui Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al acestei instanţe, comunicarea către părţi va fi făcută abia în momentul în care judecătorul îşi va motiva sentinţa. Serviciul de ridicare şi blocare a autoturismelor parcate ilegal va putea fi din nou funcţional, doar după ce Consiliul local Deva va adopta o altă hotărâre, în conformitate cu legile ţării.

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (11)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Vali spune:

    Urmatorul pas este ca toti cei ai caror masini au fost ridicate, de-a lungul timpului, de aceasta firma, sa o actioneze in judecata pentru recuperarea banilor (500 RON/autoturism) .
    Atunci sa vedeti show!
    La modul in are au actionat pe raza municipiului nostru ar merita asa ceva.
    Asteptam un jurist/avocat care sa preia initiativa si sa dea tonul unei asociatii!

  2. tancanel spune:

    pai si atunci acesti catei comunitaru ce rost mai au? care sunt atributiile lor, caci toata ziua taie frunza la caini prin oras, personal cred ca aceasta institutie ar trebui desfiintata.

  3. eu spune:

    sunt perfect de acord cu VALI si TANCANEL, sa se dea banii inapoi la oameni, caci au fost amendati in mod ilegal.oricum ia-ti investit in buzunarul propriu.BANII INAPOI LA OAMENI!!!!!!JAVRELOR

  4. r.f. spune:

    in justitia din romania (pe care o cunosc extrem de bine), sansele de a recupera banii sunt infime.

  5. Alex spune:

    Eu sunt acel hunedorean care a castigat procesu,daca va intereseaza va pot spune cum sa va recuperati banii,sentinta nu o fost definitiva pana in momentu actual unde am ajuns la curtea de apel Alba si am castigat si acolo.

  6. el comandante spune:

    Atat timp cat este o lege data in acest domeniu si anume, Politia Rutiera dispune prin competenta sa si a politistilor specializati, care lucreaza pe aceasta linie, ce autovehicule sunt parcate neregulametar si care trebuiesc ridicate, si aici fac referire la RAOUG 195/2002. Toate prostiile astea de HCL-uri pe linie de circulatie sunt abuzive. Cum poate dispune un politist comunitar care de cele mai multe ori, multi dintre domniile lor nici nu poseda permise de conducere, care masini sunt parcate neregulamentar si mai ales ce lege le da voie sa faca asta? HCL lor? Daca stationezi cu un autovehiculul exact acolo unde face referire Art. 142 si Art 143 din RAOUG 195/2002, adica nu ai voie sa opresti sau sa stationezi voluntar, vei fi sanctionat de Politia Rutiera si nu Comunitara. Ei inca nu au competente pe aceasta linie si masura este abuziva. O hotarare de Consiliu Local nu substituie o lege. Pentru ca, nu poti fi sanctionat pentru aceiasi fapta de doua politii, cu toate ca cea comnunitara nu se poate numi politie, insa fiecare cu incadrarea ei. Din 01.01.2011, vor avea insa drepturi depline pe tot ce inseamna opriri si stationari si dupa cate se pare, vor aplica sanctiuni pe RAOUG 195/2002. Adica Politia Comunitara iti va aplica si puncte de penalizare. Un paradox dar… in Romania totul este posibil. Alex, atat timp cat exista codul rutier si prevede ce nu ai voie sa faci, Politia Comunitara NU te poate sanctiona pentru aceiasi fapta dar la HCL. Daca intalnesti indicatorul „drum ingustat” si la 2 metri dupa el opresti voluntar, te incadrezi la Art. 142 cu litera J, din RAOUG 195/2002 si sanctionat de Art. 100/2 si Art. 108/1/b/7 din OUG195/2002, adica 240 de lei si 3 puncte penalizare. Sunt curios la ce te incadreaza Politia Locala in cazul acesta? Deci… deja exista lege care prevede si sanctioneaza acest aspect. Celelalte sunt abuzive si unde mai pui ca sunt amenzile si exagerat de mari cele date de „Politia” Locala. Apropo, care este motivul pentru care ti-au ridicat masina, la ce articol te-a incadrat si mai ales la ce lege? Vei castiga cu siguranta pentru ca, repet, deja exista o lege care prevede si sanctioneaza un lucru, si nu poate veni o alta, o hotarare de consiliu, care sa prevada exact acelasi lucru insa, cu alta descriere a faptei, alte artiole si asa mai departe. Multa bafta!

  7. el comandante spune:

    Scuze! Pentru nerespectarea Art. 142/j te incadrezi la oprire, deci sanctiunea va fi alta, mai mica, si anume, 120 lei, 2 puncte de penalizare iar Articolele care sanctioneaza sunt: 99/2 si 108/1/a/8.
    Am facut o mica confuzie si am adus in discutie Articolele care sanctioneaza stationarea. Inca o data imi cer scuze!

  8. PANAIT spune:

    Politia Comunitara nu are voie sa ridice autovehicule de pe partea carosabila! au competenta pe tot ce inseamna spatii vezi, parcarea intr-o parcare platita de un cetatean, pe care o acupa abuziv sau parcheaza pe aceasta altcineva. Ei nu au voie sa opreasca autovehicule in trafic, sa retina permise de conducere, certifcate de inmatriculare, atestate, placute cu numere de inamtriculare, etc. Deocamdata ei fluidizeaza si dirijeaza circulatia acolo unde sunt lucrari si nu stau ei in strada ca nu sunt pregatiti pentru a face asa ceva, nu au comptenta mai precis. Imi spunea cineva, un comunitar, ca un coleg de-al lui dirija circulatia si a fost lovit de o masina. S-a ajuns la tribunal, nu mi-a explicat si cum, dar banuiesc ca soferul l-a dat in judecata pe bietul comunitar, iar judecatorul l-a intrebat pe cel din urma, cu ce ocazie se afla in intersectie, pentru ce motiv si mai ales in baza carei legi dirija el traficul. Politia Comunitara se vrea a fi imaginea in oglina a politiei romane insa mai are mult de mancat pana acolo. Politia Locala mai are mult de mancat si e de KKT.

  9. Alex spune:

    Nu m-au ridicat ci m-au blocat si am facut poze cu politistii care se uitau la alte masini parcate chiar pe trotuar la care nu faceau nimic din diferite motive…in fine,ideea este ca am castigat dupa un lung proces.Nici din 1.1.2011 nu vor avea voie sa ridice sau sa blocheze deoarece doar daca se da o ordonanta de guvern care sa schimbe legea vor avea voie,si dupa 1.1.2011 voi da iar in judecata chiar asa fara sa fiu blocat sau ridicat.Sa fim corecti cu toata lumea si fara preferinte si cu locuri de parcare pt majoritatea si atunci voi fi deacord sa fiu blocat sau ridicat.Nu sa ridicam si sa blocam pe cine vrem,unde vrem si doar de politia rutiera nu de niste caini care nu au nici o pregatire in sensu asta,cu atat mai mult ca banii nu intra la bugetul local ci la acea firma…pt care primaria si politia comunitara platita din bani publici lucreaza.

  10. Alex spune:

    Nici un sistem si nici o lege tampita sau vreun abuz asupra cetatenilor nu va pica daca vom fi ignoranti si nu ne vom lupta pt drepturile noastre,iar banii nostrii s-au dus in buzunarele altora nu in bugetul local,asa ne respecta si ne trateaza primaria.

  11. Livia Botici spune:

    Domnule Alex,

    As dori sa iau legatura cu dumneavoastra. Trimiteti-mi, va rog, pe adresa de e-mail [email protected], un numar de telefon pe care sa va pot contacta.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Primarul comunei Baru Mare a demisionat din functie

Daniel Răducanu (foto) a demisionat din funcţia de primar al comunei Baru Mare, pentru a putea să se înscrie în...

Revanşă cu scântei

Naţionalele de futsal ale României şi Macedoniei au remizat, scor 3-3 (1-0), în partida revanşă, disputată, ieri, în Sala Sporturilor...

Impact frontal cu un autotren

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, ieri dimineaţă, în satul Săliştioara, din comuna Vălişoara. Şoferul unui autoturism Opel a...

Închide