Actualitate

Podul de la Bretea Română – aproape de finalizare

Dorin Corpade

„Fără nici o conotaţie festivistă, podul de peste Râul Strei, de la Bretea Română, va fi redat circulaţiei în jurul datei de 1 decembrie a.c.”, precizează Mircea Bobora, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
Surpat cu aproape trei ani în urmă, din cauza cedării unui pilon, podul de peste Strei a aşteptat cam mult să fie „băgat în seamă” de autorităţile judeţene de la acea vreme, timp în care localnicii erau obligaţi să ocolească zeci de kilometri, pierzând timp şi bani. Tergiversarea lucrărilor de reabilitare s-ar datora, în buna tradiţie românească, lipsei acute de fonduri şi cunoscutei noastre birocraţii. Şi, ca atare, reconstrucţia podului a început cu întârziere, în vara anului trecut. Lucrările, în execuţia S.C. Drupo S.A,  au vizat consolidarea picioarelor podului şi aducerea la poziţia orizontală a benzii de rulaj. Acum, sunt continuate alte lucrări de consolidare, pentru ca în final să se toarne şi covorul asfaltic, cât şi stratul de uzură. Mircea Bobora a mai arătat că, pe moment, nu sunt obiecţii din punct de vedere al calităţii  execuţiei lucrării.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura