Politica si administratie

PNL se dezice de foştii colegi, candidaţi în Ţara Haţegului

Carmen Cosman

Călin Popescu Tăriceanu (foto) a declarat, vineri, la Călan, că Partidul Naţional Liberal are un singur candidat la alegerile pentru Colegiul nr. 3 Hunedoara, pe Mariana Câmpeanu. În acest fel, Tăriceanu a dorit să se disocieze de zvonurile conform cărora ar avea o înţelegere secretă cu primarul Devei, Mircia Muntean, în ceea ce-l priveşte pe primarul Haţegului, Nicolae Timiş, candidat independent, fost liberal până la depunerea candidaturii.

Cu toate forţele
Călin Popescu Tăriceanu s-a aflat vineri la Călan, pentru a susţine candidatura la Camera Deputaţilor a fostului Ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu. Tăriceanu a precizat că PNL are un singur candidat în această campanie, iar ceilalţi doi candidaţi – care au plecat din PNL ca să intre în cursa electorală, adică Nicolae Timiş şi Daniel Răducanu – nu mai au susţinerea partidului. „Prezenţa mea aici şi a lui Teodor Meleşcanu dovedesc faptul că avem un singur candidat, pe care PNL îl susţine cu toate forţele şi mă bucur că avem un astfel de candidat”, a declarat liderul liberalilor din Camera Deputaţilor. În ceea ce-i priveşte pe candidaţii care, într-un fel sau altul, îşi declară apropierea sau apartenenţa la PNL, fostul premier a spus că „să o facă  de dimineaţă, în baie, când se ascultă numai ei”, nu în public sau în mod oficial.
În Colegiul nr. 3 Hunedoara, Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor, în data de 5 decembrie, vor avea loc alegeri pentru Camera Deputaţilor. Postul de deputat a devenit vacant, după ce titularul de mandat, Ioan Timiş, a decedat, în luna august a acestui an.

3 comentarii la „PNL se dezice de foştii colegi, candidaţi în Ţara Haţegului

  • Haide D-le Tariceanu si Molot !!!!!
    Pai nu era mai bine sa-i sustineti pe toti trei !?!
    Mai trebuia sa indemnati alegatorii si simpatizantii PNL sa mearga de trei ori la vot si asa garantat iesea unul din ei!!
    Acum …e destul de cotoioasa….treaba !!!!

  • Si uite asa ati sprijinit candidatul PDL, fost PNL, viitor independent.

  • Haţegani, pădureni, locuitori ai Călanului, eu Sabin Gherman, preşedintele partidului ardelenilor, vă ordon – votaţi un candidat ardelean. Dacă aste nascut în colegiul vostru, cu atât mai bine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura