Fara bascalie

PNL, PSD şi PC – o nouă şansă. Va fi ea fructificată? (III)

Tot ce am înşirat în editorialul trecut ca aspecte negative (deşi expresia mi se pare prea blândă) ale regimului Băsescu ar trebui să nu se repete într-un viitor regim politic, oricare ar fi el. Prefer sintagma „regim Băsescu”, deoarece e mai cuprinzătoare şi mai plină de amprenta personală a preşedintelui-jucător.
Din capul locului, trebuie să vă spun că nu-mi mai fac iluzii legate de o revenire rapidă a României, decât cel mult în termenii respectării jocului democratic. Ceea ce nu e puţin lucru, pentru că opinia mea este că funcţionarea instituţiilor a fost grav alterată prin imixtiuni prezidenţiale succesive sau chiar prin atac direct. Un preşedinte este garantul onorabilităţii statului pe care îl reprezintă. Cu toate că trebuie să-i recunoască problemele, nu va fi primul care va întinde degetul acuzator, ci va reacţiona diplomatic.
Revin. Economic, cine speră la majorări de salarii sau de pensii îşi face iluzii. Putem spera cel mult la măsuri mai coerente şi mai bine explicate, precum şi la un cumul de prevederi legale care să încurajeze consumul şi mediul de afaceri. Justific ceea ce am spus prin afirmaţiile făcute de consilierii guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. PNL, PSD şi PC sunt în creştere din nou pe acelaşi sistem cunoscut de Opoziţia românească din 2004 – deficit de democraţie, lipsă de transparenţă a Puterii, la care se adaugă criza economică. Prin urmare, aşteptările electoratului sunt foarte mari, dar în acelaşi timp, o anume maturitate îndeamnă la ponderaţie şi la aşteptări modeste în plan economic. A exagera cu promisiunile de viaţă mai bună, în absenţa unui program coerent, ar fi o greşală. Deja, o mare parte a electoratului vrea să vadă PDL plecat de la putere, în ideea că ce-o fi, om vedea. Coaliţia pe cale de a se forma, PNL, PC şi PSD, pentru a destrăma aburul (pur şi îmbătător, dar insuficient) al valului de dorinţă de schimbare, are nevoie de un program de politici coerente.
Reluarea aceluiaşi procedeu de numiri politice e însă marea tentaţie de care nimeni nu a scăpat. Refacerea funcţionalităţii statului şi a încrederii populaţiei se poate face exclusiv prin renunţarea la schimbări politice pe verticală, aşa cum se practică acum de-a dreptul maladiv, de la director general la femeie de serviciu. România se confruntă cu un adevărat exod de forţă de muncă bine pregătită. Oamenii („românii”) s-au săturat de perpetua necesitate de a reforma ţara, s-au săturat să-şi irosească vieţile şi când cred că au ajuns cumva la un echilibru, să afle că statul tocmai trebuie reformat din nou…
Astfel de idealuri avea şi Băsescu în 2004.

3 comentarii la „PNL, PSD şi PC – o nouă şansă. Va fi ea fructificată? (III)

  • OK. Mergem mai departe cu bilantul!
    In ceea ce priveste situatia economica a Romaniei, problema este mai complicata. Dumneavoastra cel putin pentru ultimii ani puneti in circa institutiei prezidentiale, vina, prin interventii, samd. Eu cred ca este falsa idea, pentru ca :
    1. Nu exista solutii pentru criza economica pe care o traverseaza Romania…cum sa stimulezi consumul daca nu ai finantare.
    2. Romania poate iesi din recesiune, insa nu si din criza, pentru ca modelul economic este bazat pe consum fara productie si masini fara sosele…
    3. Dacă în 2011 ieşim din recesiune, creşterea economică va produce din nou criză
    4. In prezent statul roman este falimentar, nu mai are resurse lasate de Dumnezeu romanilor si nu mai are nici o pirghie de interventie.
    Toate acestea sunt concluziile unor economisti de renume si nu imi apartin.

    Cit priveste politica noii aliante,sunteti destul de optimist.
    Sa nu patim insa ca in reclama cu detergentul si sa ni se prezinte doar partile negative ale guvernarii, ce vrem sa o schimbam . Ca alte metode (legislative) nu sunt in afara unei noi epurari , a stergerii cu buretele si a o lua de la inceput. Pentru ca promisiunile electorale care se fac si s-au facut, nu reprezinta decit niste deziderate, caile sunt aceleasi, foarte bine structurate de “regimul iliescian” , cind partidul, mare, majoritar accede la putere si conduce in mod “democratic”(ca atunci nu indrazneste sa miste nimeni in formatie). Sa vedem cum se vor intelege in faimosul organ de tip COCOPO(classic, al fostei aliante, care a mai guvernat)

  • PNL, PSD şi PC – o nouă şansă
    Pentru cine? Pentru politicieni sau pentru romani?
    La fel ca Tavi cred ca vom asista la scene gen COCOPO.
    La fel ca dn. Gruian cred ca se simte un val de ,,wind of change”.
    Din pacate la toate alegerile am votat pentru schimarea celor vechi fiindca au fost rai, dar cei noi ne-au dezamagit de fiecare data. Acum ne asteapta alteva?
    Aceasta coalitie este prea eterogena dpdv ideologic. Ca sa functioneze fiecare trebuie sa-si calce peste anumite principii.Iar cel care isi calca principiile devine imoral. Nu putem fi oameni de caracter fara principii, nu putem fi popor de caracter fara principii. Iar istoria ne-a demonstrat de multe ori ca suntem neconsecventi, tradatori. Poate de aceea ne meritam soarta. Nu vreau sa par pesimist ci doar realist.

  • Domnule Gruian, e randul meu sa-mi cer scuze ca nu am fost destul de explicit in comentariul anterior. Referinta la datul cu parerea era de fapt in legatura cu comentariul domnului Tavi; „ne mai dam cu parerea…”Fara a considera acest comentariu acuzator cumva. Ma gandeam de fapt mai mult la unii „comentatori” care par deranjati ca sunt persoane cu alte opinii decat ale lor, si deranjat eu insumi uneori de un anumit ton si anumite expresii pe care le consider nepotrivite in unele comentarii. In plus, consider ca si datul cu parerea tot este mai bun decat atitudinea complect pasiva si resemnata.
    Revenind la oile noastre: si eu sunt sceptic in privinta coalitiei si oarecum nemultumit vizavi de PNL in legatura cu aceasta alianta. Am explicat si de ce in alt comentariu. Totusi…Un prieten ma tot incuraja in alt context, spunandu-mi ca mai bine e sa ti se implineasca o foarte mica parte din visuri decat sa nu-ti faci vise deloc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura