Politica si administratie

PNL cere demisia Guvernului Boc

Nicolle Ebner

PNL va iniţia o moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Boc, pe tema falimentului economic al României, declară chestorul Senatului, Dan Radu Ruşanu (foto), senator PNL de Hunedoara.

Un Guvern impotent managerial

Potrivit parlamentarului liberal, neîndeplinirea creşterii economice stabilite pentru anul 2010, a dus la nerealizarea veniturilor prognozate, determinând astfel majorarea deficitului bugetar, de la 5,9 la sută prognozat, la peste şapte la sută. În aceste condiţii, misiunea FMI a solicitat o majorare a impozitelor şi taxelor, pentru a completa golul de venituri. „Specialiştii Ministerului de Finanţe analizează mai multe variante, printre care, în mod cert, dublarea impozitelor şi taxelor, respectiv cele plătite la bugetele locale pentru teren, clădiri, maşini. În mod cert se ia în calcul impozitarea suplimentară a veniturilor de peste 4.000 lei şi, de asemenea, majorarea cotei unice de 16 la sută asupra impozitului pe profit sau creşterea TVA, de la 19 la 22 la sută”, a declarat senatorul liberal, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Tentativă de „asasinat economic”

Dan Radu Ruşanu apreciază că toate aceste măsuri impuse de Misiune FMI se datorează incompetenţei actualului guvern, care, în această perioadă, nu a fost în stare să reducă cheltuielile bugetare, în ciuda declaraţiilor făcute de către premierul Boc. „PNL nu este de acord şi nu va susţine aceste curbe de sacrificiu asupra populaţiei şi solicită demisia Guvernului Boc”, menţionează senatorul liberal. Actualul Guvern are în vedere majorarea la 25 la sută a impozitului lunar asupra veniturilor ce depăşesc 4.000 de lei, a impozitului pe profit la 25 la sută şi dublarea cuantumului taxelor şi impozitelor locale, cu obligaţia contribuabililor de a plăti aceste sume în cursul anului 2010. PNL va iniţia o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc, deoarece iniţiativa actualului Executiv este „o tentativă de asasinat economic la adresa celui mai productiv segment al societăţii româneşti: clasa mijlocie”.

One thought on “PNL cere demisia Guvernului Boc

  • Asa o fi dle senator de Hunedoara(?) , da eu zic ca nici voi nu sunteti mai breji.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura