Plângeri împotriva deciziilor procurorilor, în cazul brokeriţei

15 aprilie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Ieri, la Tribunalul Hunedoara, s-au judecat trei plângeri prin care mai mulţi păgubiţi ai brokeriţei Adriana Constantin (foto), au atacat soluţiile de netrimitere în judecată, dispuse de procurorii care au anchetat cazul. În urma acestor decizii ale procurorilor, cei trei nu îşi mai pot recupera banii investiţi.

„Vrem să ne introducă în cauză”
Nemulţumiţi de hotărârile procurorilor de la Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA), Serviciul Teritorial Alba-Iulia, prin care Adrian Finiseri, Nicolae Ifrim şi Sorin Daniel Ciornei nu au fost introduşi în procesul penal împotriva brokeriţei Adriana Constantin, aceştia au atacat în instanţă decizia, sperând la o schimbare a hotărârii, dar şi la recuperarea banilor investiţi. „Este incredibil ceea ce s-a întâmplat în cauzele noastre. Există dovezi clare că am fost victimele unei înşelăciuni, eu, personal, prin ordin de plată, i-am dat acestei femei 60.000 de lei, bani pe care nu i-am mai văzut niciodată. Am început prin a scoate un credit, iar apoi am cumpărat acţiuni la o bancă. Primeam acasă portofolii false, eram informat, de această doamnă, că banii mei sunt în siguranţă şi că încet, încet, se întrevede un profit. Dar, la un moment dat, după primirea mai multor portofolii false, şi după ce am auzit că au arestat-o, am făcut o cerere la SSIF Broker SA Cluj-Napoca, pentru a primi un portofoliu la zi cu valoarea acţiunilor. Atunci, am descoperit că de fapt, nu mai exista nici o acţiune, adică eram pe zero. Cu toate acestea, procurorii au decis că această cauză nu prezintă nici un fel de înşelăciune. Aşa ceva este imposibil! Am depus nişte bani, de care nu am mai beneficiat în nici un fel, am fost minţit prin acte false, dar nu am fost înşelat?”, se întreabă mâhnit, Nicolae Ifrim. La şedinţa de ieri, judecătorul a decis o nouă înfăţişare, care va avea loc săptămâna viitoare, atunci când se va hotărî dacă păgubiţii vor fi introduşi, sau nu, în procesul în care brokeriţa este judecată pentru înşelăciune.

Sute de clienţi „ţepuiţi“
Adriana Constantin a fost trimisă în instanţă de DNA pentru înşelăciune, fiind acuzată că, în perioada 2002-2008, în calitate de director al firmei de brokeraj S.C. Broker S.A., filiala Deva, a indus în eroare sute de clienţi, producând o pagubă totală de peste două milioane de euro. Aceasta întocmea clienţilor portofolii şi le elibera chitanţe, fără a le înregistra în contabilitatea firmei. De asemenea, în vara anului 2008, brokeriţa şi-a însuşit 900.000 lei, rezultaţi din vânzarea pe piaţa de capital a acţiunilor deţinute de 79 de persoane. Pentru a dovedi că a achitat clienţilor sumele din vânzarea portofoliilor, aceasta falsifica mandate poştale, deşi, în realitate, banii ajungeau în posesia ei.

Publicat in: Eveniment


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
A pus bazele primei şcoli de planorism din judeţ

O mână de om, în care îşi are cuib mult curaj. Ajunsă la ultima tinereţe, Ana Antal (foto) îşi aduce...

Ex-devenii, „goleadorii” naţionalei

Foştii jucători ai FC CIP Deva, echipă retrasă din campionatul Ligii I din cauza problemelor financiare, au marcat 12 dintre...

„Regina”, detronată de un pion

Şahista Daria Vişănescu (foto), singura participantă la Campionatul Naţional care are în palmares un titlu de maestră (maestră FIDE n.r.)...

Închide