Sport

„Piticii” se pregătesc pentru faza zonală

11 scoala de fotbal petrosaniCiprian Marinuţ

Campioni judeţeni la categoria copiilor născuţi în anul 2006, în urma câştigării etapei judeţene a Memorialului „Gheorghe Ene”, „piticii” de la Şcoala de fotbal Jiul Petroşani se pregătesc să participe la turneul zonal, care va avea loc la Timişoara, în perioada 4-6 decembrie.

Premii care obligă
Copiii de la Şcoala Jiul Petroşani, antrenaţi de Damian Militaru şi Marin Tudorache, au triumfat la trofeul „Gheorghe Ene”,  unde pe lângă titlul de campioană la echipe, au cucerit şi premii individuale. Eduard Albulescu a fost declarat cel mai bun portar al întrecerii, după ce a apărat cinci lovituri de la şapte metri în finala câştigată împotriva grupării Corvinul Hunedoara. În plus, Octavian Cepoi a fost declarat cel mai bun jucător al competiţiei, iar Flavius Bulboacă a fost considerat drept cel mai tehnic jucător al turneului. „Toţi copiii au jucat bine şi mă bucur că s-au mobilizat în finală şi au reuşit să-şi stăpânească emoţiile la loviturile de departajare”, a spus antrenorul Damian Militaru. Aceste trofee îi obligă pe campionii judeţeni să se prezinte la un nivel ridicat şi la etapa regională a competiţiei, care va avea loc la Timişoara, în perioada 4-6 decembrie.

Bază bună de selecţie
Şcoala de Fotbal Jiul s-a unit, recent, cu Pro Junior Petroşani, astfel că se poate lăuda că are o bază de selecţie foarte bună. „Aceste rezultate vin ca urmare a muncii depuse de antrenori cot la cot cu copiii. Avem copii care vin de la Lupeni şi Uricani să facă fotbal de performanţă. Începând din vara anului 2015, intenţionăm să formăm două grupe de juniori republicani A şi B, alcătuite din cei mai talentaţi copii din Valea Jiului, care să asigure fondul de jucători pentru echipa de seniori”, a spus Marin Tudorache, managerul Şcolii Jiul.

One thought on “„Piticii” se pregătesc pentru faza zonală

  • Articolul nu prezinta situatia reala de la turneu. Cel mai bun portar a fost ales de la FC Hunedoara,adica Darius Roman, portarul de la Petrosani a incasat 4 goluri in grupa de la FC Hunedoara si in finala a aparat doar un sut si acela pe centrul portii, restul de 4 suturi au fost pe langa poarta. Cand mai faceti articole despre copii scrieti va rog adevarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura