FlashPolitica si administratie

Piaţa Cetăţii din Deva se transformă!

Sorina Popa

Parcarea de la poalele Cetăţii din Deva îşi schimbă aspectul. Într-un timp record, doar trei săptămâni, firma Drupo reabilitează zona respectivă, construind 200 de locuri de parcare. Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, susţine că lucrarea va fi finalizată până la sfârşitul acestei luni.

„Vinerea viitoare va fi terminat totul, vor fi 190 de locuri de parcare pentru autoturisme şi 10 locuri pentru autocare. Vor fi montate şi căsuţele comercianţilor pe margine. Aici vor fi organizate toate evenimentele în Deva, vom avea şi o scenă. Este un timp record pentru realizarea parcării. Verific de mai multe ori pe zi această lucrare. Se munceşte şi sâmbăta şi duminica aici. Această firmă (n.r.-Drupo) mi-a demonstrat că, dacă există seriozitate atât din partea executantului, cât şi a beneficiarului, poţi respecta un contract şi să se finalizeze o lucrare într-un timp atât de scurt. În trei săptămâni este gata. Le-am promis tuturor celor care lucrează cu Primăria Deva că, dacă lucrările sunt de calitate, dacă azi a depus factura, a doua zi aceasta va fi achitată. Este vorba de seriozitate. Pe fiecare şantier din Deva merg să verific lucrările. Mă interesează să avem lucrări de calitate, aşa vom lucra în fiecare cartier din Deva”, a declarat primarul Florin Oancea pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Edilul şef al reşedinţei de judeţ a declarat că piaţa de la poalele Cetăţii este cel mai accesat loc din Deva de către turişti şi era nevoie ca faţa ei să fie transformată. Zona va fi luminată cu becuri LED, aleile vor fi refăcute, precum şi zonele verzi. „Turiştii vor fi primiţi aici cu altă înfăţişare a Pieţii Cetăţii”, a adăugat primarul Florin Oancea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura