Comunitate

Petroşani: S-a constituit comisia de ordine publică

Carmen Cosman

În baza Legii Poliţiei Locale, consilieri locali de la Petroşani au aprobat constituirea Comisiei locale de ordine publică.
Aceasta are ca atribuţii  asigurarea cooperării între instituţii şi serviciile publice cu responsabilităţi în domeniul ordinii şi al siguranţei publice la nivel de oraş, evaluarea cerinţelor specifice, dar trebuie să facă şi propuneri privind necesarul de personal al poliţiei locale. De asemenea, Comisia trebuie să analizeze periodic activităţile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice la nivel de oraş, să facă propuneri pentru soluţionarea deficienţelor constatate, dar şi să prezinte autorităţii deliberative, rapoarte anuale asupra modului de îndeplinire a prevederilor planului de ordine şi siguranţă publică. În baza acestor propuneri, se vor iniţia proiecte de hotărâri, care să prevină faptele ce afectează climatul social. Comisia locală va trebui să se reunească trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali.
La Petroşani, Comisia este formată din primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, comandantul Poliţiei Petroşani, Titel Ilie Brăgaru, şeful Serviciului Poliţia Locală, Dorel Neag, secretarul municipiului Petroşani, Adrian Negoe şi consilierii municipali Ioan Hortopan, Vasile Pop şi Daniel Blag.

One thought on “Petroşani: S-a constituit comisia de ordine publică

  • Hortopan Ioan de la PSD este o rusine nu a facut nimic pentru Valea Jiului cand a fost parlamentar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura