Actualitate

Peste 5.600 de hunedoreni au poprire pe pensie

Natalia Bumbac02 ilie toma (1)

Numărul pensionarilor din judeţul Hunedoara, care au ajuns în situaţia de a li se pune poprire pe pensii este în scădere, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Conform datelor înregistrate de către Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Hunedoara, motivele pentru care pensionarii de la noi din judeţ au ajuns în această dificultate sunt multiple. Pe primul loc la instituirea măsurii de poprire sunt executările judecătoreşti, urmate de datoriile pe care pensionarii le au de achitat pentru impozitele şi taxele locale înregistrate la Primării. Alte cauze care au dus la tăierea pensiei sunt neachitarea ratelor pentru împrumuturile făcute la bănci, CAR-uri sau IFN-uri şi pentru neplata pensiilor alimentare.
Deciziile sunt analizate de jurişti
„Din 2012, de când am preluat conducerea Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, toate deciziile de poprire care se înfiinţează trec prin biroul juridic al instituţiei noastre, unde primesc sau nu viză de legalitate. Din datele pe care le avem se poate observa că, atât numărul de popriri, cât şi numărul pensionarilor afectaţi au scăzut comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Principala cauză a diminuării numărului unor astfel de situaţii a fost analizarea deciziilor de impunere în spiritul şi litera legii. Nu s-a mai acceptat nici un fel de abatere de la temeiul legal”, a declarat Ilie Toma (foto), directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara.
Se poate tăia până la 50 la sută din pensie
Numărul total de popriri instituite pentru CJP Hunedoara, până la sfârşitul lunii iulie 2014, este de 9.897, în aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul acestora ridicându-se la 10.306. La nivel de judeţ, din datele înregistrate pe 2014 sunt afectate de măsura popririi din pensie un număr de 5.636 de persoane, iar anul trecut 6.063 de persoane au avut pensia tăiată din cauza datoriilor. Numărul popririlor este mai mare decât numărul pensionarilor afectaţi, deoarece un singur beneficiar poate avea una sau mai multe datorii.
De menţionat că, pensionarilor care au un singur debit li se poate pune poprire pentru 30 la sută din pensie. Iar celor care au mai multe debite, pensia le poate fi diminuată cu până la 50 la sută.

One thought on “Peste 5.600 de hunedoreni au poprire pe pensie

  • Masurile de poprire sunt luate cu prea multa usurinta.Sunt pensionari care au avut calitatea de giranti iar institutiile de credit in loc sa puna poprire pe veniturile debitorului solicita poprirea veniturilor girantilor.In aceasta situatie ar trebui sa fie poprite veniturile girantilor care sunt pensionari numai in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
    Ar trebui sa luati masuri si impotriva salariatilor din cauza carora exista cel mai mare numar de popriri pe veniturile pensionarilor.Este vorba de stabilirea unui cuantum incorect al pensiei ca urmare a erorilor de culegere a datelor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura