Actualitate

Pensionarii din minerit s-au întâlnit cu directorul Casei Judeţene de Pensii

Maximilian Gânju

Zeci de pensionari din minerit, cei mai mulţi activi în Liga Sindicatelor Pensionarilor Minieri Valea Jiului, au participat la întâlnirea cu conducerea Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, iar printre problemele ridicate s-a aflat şi cea privind recalcularea pensiilor.
Directorul instituţiei, Cătălin Florin Olar (foto), a discutat cu foştii ortaci şi le-a promis că va încerca să rezolve problemele care ţin de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara. Pentru a urgenta procesul de recalculare, una dintre doleanţele pensionarilor minieri, conducerea instituţiei a decis să transfere de la Petroşani către Deva câte 500 de dosare de pensii ce vor fi recalculate acolo.
„Problemele discutate în cadrul audienţelor au fost diferite, de la recalcularea pensiilor şi până la biletele de tratament. Am văzut că şi directorul actual este deschis la nevoile noastre şi chiar am fost plăcut surprinşi când a venit. Avea în maşină 500 de dosare de pensii de la oamenii din Valea Jiului, care au fost recalculate la Casa Judeţeană de Pensii, pentru că la Petroşani nu este suficient personal. Domnul Olar ne-a promis că va lua în fiecare lună dosare din Valea Jiului şi le va recalcula la Deva, astfel ca oamenii să-şi primească mai repede drepturile. I-am cerut şi o suplimentare a numărului biletelor de tratament, dar am discutat şi problema privind pensionarea celor din zonele poluate. Valea Jiului nu este prinsă în lege, doar Zlatna, Copşa Mică etc. Cei din aceste zone se pot pensiona cu doi ani sau mai mulţi mai repede, iar Valea ar trebui să fie prinsă”, a declarat Paul David, secretarul Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri Valea Jiului.

2 comentarii la „Pensionarii din minerit s-au întâlnit cu directorul Casei Judeţene de Pensii

  • Incepe sa-si faca putina campanie in fata pensionarilor.Ca de nevoile subordonatilor nu se prea ocupa. Un demagog fals.

  • tipul asta se pricepe la pensii cat ma pricep eu la chimie organica, bombe atomice sau genetica moleculara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura