Politica si administratie

Patru consilieri liberali, daţi afarã din partid

Sorina Popa

„Am înaintat o adresă Biroului Permanent Judeţean al PNL, prin care solicităm să se propună Delegaţiei permanente a PNL Hunedoara excluderea din partid a patru dintre consilierii locali din Deva. Pe 15 noiembrie, se va vota propunerea noastră”, a declarat, în urmă cu câteva zile, Florin Oancea (foto), liderul PNL Deva.

În urma propunerii făcute de Biroul PNL Deva, luni, Delegaţia Permanentă a PNL Hunedoara a decis excluderea din partid a celor patru consilieri locali deveni. Este vorba de Doru Oană, Ioan David, Dorel Cuiava şi Carol Panduru.

Potrivit viceprimarului liberal Marcel Morar, cei patru aleşi locali vor face uz de toate instrumentele legale, pentru a nu fi excluşi din PNL. „Cei patru consilieri locali vor contesta în termen de 10 zile la Consiliul de Arbitraj Teritorial Hunedoara, decizia de excludere a lor din partid. Apoi, vor putea depune o contestaţie şi la Comisia de Onoare şi Arbitraj de la centru. Motivele excluderii celor patru aleşi au fost că ei au adus injurii unor colegi, fără să se şi poată demonstra acest lucru şi că ei nu au votat proiectul de hotărâre privind gratuitatea parcărilor din Deva. Precizez că acest proiect a fost iniţiat de patru consilieri PSD şi de doar trei aleşi locali PNL”, a afirmat viceprimarul Marcel Morar. Şi cei doi viceprimari ai reşedinţei de judeţ, Cosmin Costa şi Marcel Morar, riscă să fie excluşi din partid, potrivit unor surse din PNL, însă în cazul lor, hotărăşte Delegaţia Permanentă Naţională a PNL.

Mai precizăm că, dacă cei patru aleşi locali liberali vor fi, în final, excluşi din partid, ei vor pierde şi funcţiile de consilieri municipali.

2 comentarii la „Patru consilieri liberali, daţi afarã din partid

  • BRAVO !!! Ati reusit sa dezbinati o organizatie judeteana puternica prin ambitii personale, interese nesimtite si atitudini tampite.Sunteti niste oameni de cea mai joasa speta in frunte cu Rusanu, MOlot…sunteti niste serpi si nimeni nu va va vota..va prevad un esec total..va veti vota voi..pe voi si atat.Sunteti niste nesimtiti si niste parveniti…tin neaparat sa va numesc pe toti nesimtitii si jegosii care nu meritau carnetul de membru PNL: Dan-Radu Rusanu(capul sarpelui),Mircea Molot (piticul securist), Bogdan Tampau(tantalaul si gogomanul-doi in unu), Florin Oancea(un tip ok transformat in vipera), Tiberiu Balint(vesnicul ratat), Sandu Borbeanu(vesnicul tradator)-Bravo gunoaielor !!!

  • Domnilor din PNL Hunedoara, ceea ce nu au reusit adversarii politici, ati reusit dvs. : sa distrugeti organizatia judeteana PNL. Cine sunt cei care au reusit performanta ? Cred ca unul dintre artizani si-a trimis odata soferul in locul lui la examen, asa-i? In fine, cred ca veti inregistra o gramada de demisii din partid. Domnul Crin Antonescu , cu siguranta, urmeaza sa va felicite pentru rezultatele incredibile pe care le-ati obtinut…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura