FlashPolitica si administratie

Partidul lui Dan Diaconescu nu mai există! Ultimii mohicani au trecut la UNPR

UNPR şi PP-DD au fuzionat, partidul premierului interimar Gabriel Oprea absorbind construcţia politică a lui Dan Diaconescu. Fuziunea a fost semnată ieri la Bucureşti, Oprea anunţând că uşile sunt deschise pentru oricine este serios şi doreşte să se înscrie în UNPR. La nivelul judeţului nostru, trecerea membrilor PP-DD în rândul UNPR nu a fost decât o formalitate, deoarece membrii celor două partide colaborau bine până acum, susţine liderul UNPR Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu (foto). 05-Vochitoiu-Haralambie-21
Au obiective comune
„În judeţul Hunedoara, lucrurile vor merge natural, deoarece am colaborat foarte bine în trecut cu membrii PP-DD. Consider că s-a luat o decizie bună, pentru că îi cunosc şi sunt oameni serioşi. Avem obiective comune, acelea de a acţiona în interesul ţării şi pentru binele populaţiei. Pentru ei este un pas important, deoarece îşi vor conserva în acest fel viitorul politic. În prezent, organizaţia UNPR Hunedoara are aproximativ 4.000 de membri”, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara. Acesta a mai afirmat că nu vor fi făcute modificări la statutul sau simbolurile UNPR-ului, fiind vorba de fuziune prin absorbţie.
Încă 5.000 de „ostaşi“ în UNPR Hunedoara
„Este o hotărâre a conducerii centrale despre care nu am un punct de vedere, deoarece nu am reuşit să discut cu colegii din organizaţie. La nivel de judeţ avem în jur de 5.000 de membri şi 25 de consilieri locali. Avem câte un consilier local la Petrila, Aninoasa, Vulcan, câte doi la Lupeni, Hunedoara şi Petroşani, iar la Călan avem trei consilieri locali. Ceilalţi 13 sunt membri ai consiliilor locale din mai multe primării de comune”, a declarat Dan Toma, prim-vicepreşedinte al PP-DD Hunedoara. Acesta a mai spus că în perspectiva alegerilor locale din 2016, în unele primării PP-DD ar fi avut şanse să aibă consilieri locali, iar în altele, acest lucru nu ar mai fi fost posibil. (N. Bumbac)

2 comentarii la „Partidul lui Dan Diaconescu nu mai există! Ultimii mohicani au trecut la UNPR

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura