Ovidiu Hada, liderul liberalilor din Hunedoara

30 iulie 2009 | Adauga un comentariu

05 X  1 Ovidiu Hada  1546

Nicolle Ebner

De luni, primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, a pus capăt perioadei de interimat, devenind preşedintele organizaţiei municipale a PNL Hunedoara. Ovidiu Hada, unic pretendent al acestei funcţii politice, a fost ales la conducerea organizaţiei municipale a PNL Hunedoara, pentru următorii patru ani, cu 192 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă” şi 10 voturi anulate.

Interimar, din ianuarie 2008
La începutul anului 2008, conducerea filialei judeţene PNL Hunedoara anunţa oficial că Ovidiu Hada este preşedintele interimar al organizaţiei municipale Hunedoara.
La scut timp,  a fost numit preşedinte interimar, dar şi candidat pentru funcţia de primar al municipiului Hunedoara. Hada a avut mână liberă să-şi formeze propriul Birou Politic Local şi a primit ca sarcină pregătirea alegerilor locale din iunie 2008, pe care le-a şi câştigat.

Bucaleţ, Cical şi Cazan, membri ai noii echipe de conducere
Interimatul lui Ovidiu Hada a luat sfârşit luni, 20 iulie, după un an şi jumătate de la înfiinţarea noii organizaţii PNL Hunedoara. Şi de data aceasta, Hada a avut mână liberă şi-şi formeze propria echipă de conducere a filialei, iar ca sarcină, obţinerea de cât mai multe voturi, pentru ca liderul PNL, Crin Antonescu, să ajungă preşedintele României. „Am alături de mine trei vicepreşedinţi: Victor Bucaleţ – consilier judeţean, Gheorghe Cical – director Eco Sid, şi Florin Cazan – consilier local. Ţelul nostru este revitalizarea organizaţiei PNL din Hunedoara şi obţinerea unui scor favorabil, astfel încât, liberalii să câştige lupta pentru preşedinţie”, a declarat Ovidiu Hada.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Protest la Spitalul din Haţeg

Asistentele, infirmierii şi personalul medical auxiliar de la spitalul din Haţeg au întrerupt lucrul ieri dimineaţă. Ei au refuzat să...

Termen limită pentru apicultori

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte apicultorilor că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acţiunile...

Criza dă şah „Trofeului Cetăţii”

Tradiţionala competiţie şahistă „Trofeul Cetăţii”, ajunsă la ediţia 23, îşi reduce drastic valoarea premiilor şi se va desfăşura în sistem...

Închide