Sport

Ousmane N’Doye, aşteptat ca „pâinea caldă” la Deva

Ovidiu Mănăstire

Deşi se spera că revenirea mijocaşului senegalez Ousmane N’Doye la Deva să se producă încă de la începutul perioadei de pregătire a celor de la CNS Cetate, aceasta nu a avut loc până acum, cu 10 zile înainte de startul returului. Fotbalistul de 38 de ani este blocat în Senegal de formalităţile necesare primirii vizei, însă oficialii alb-albaştrilor speră să îl aibă cât mai curând la echipă.

Transferat de presă la diferite cluburi, Ousmane vrea la Deva
Rezultatele nefaste din ultimele amicale înregistrate de CNS Cetate Deva a readus în atenţie dependenţa grupării alb-albastre de Ousmane N’Doye, mijlocaşul senegalez care în finalul turului de campionat a marcat nouă goluri pentru trupa lui Viorel Tănase şi a contribuit decisiv la patru din cele cinci victorii consecutive. Chiar dacă prin presă au apărut tot felul de ştiri care îl dădeau transferat la echipe de genul Concordia Chiajna sau Dunărea Călăraşi, Ousmane i-a asigurat pe cei de la CNS Cetate că vrea să continue şi în retur la Deva, având nevoie doar de primirea vizei de şedere în România.

„Nu pot estima o dată exactă când va reveni!”
Preşedintele grupării devene, Cristian Bobar, a afirmat că clubul pe care îl conduce a făcut toate demersurile pentru readucerea lui Ousmane, totul fiind acum în mâinile ambasadei României de la Dakar (n.r. capitala Senegalului), care trebuie să-l programeze pe acesta pentru interviu. „Noi am făcut tot ce a depins de noi, am întocmit toate actele pentru ca Ousmane să primească viza. Deocamdată, el aşteaptă să fie chemat la ambasada României din Dakar pentru interviu. S-a simţit bine la Deva, îşi doreşte să revină aici, dar nu pot da o dată exactă când îl vom vedea. E un jucător valoros, avem nevoie de el, dar nu putem decât să aşteptăm. Omeneşte, am făcut tot posibilul să-l readucem. Totul depinde de ambasadă acum”, a spus Cristi Bobar. Pe lângă revenirea lui Ousmane N’Doye, devenii mai au nevoie de un fundaş central, după ce Mihai Kereki  s-a despărţit de gruparea alb-albastră la cererea sa.

One thought on “Ousmane N’Doye, aşteptat ca „pâinea caldă” la Deva

  • Alta minciuna nu gasiti….Blocat in Senegal….Pai omul si toate rudele lui stau in America, cautati alta scuza::))

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura