Orgoliu bisericesc sau lipsă de diplomaţie?

02 consiliul judetean (34)

Nicolle Ebner

Vicarul Arhiepiscopiei Aradului, preotul Iacob Bupte, a refuzat să-i ducă ÎPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, titlul de „Cetăţean de Onoare al judeţului Hunedoara”, conferit de Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH), pe motiv că „nu este poştaş”.

Aprecierea hunedorenilor pentru Timotei Seviciu
La şedinţa de vineri, CJH a votat, în unanimitate, acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al judeţului Hunedoara” arhiepiscopului Arhiepiscopiei Ortodoxe a Aradului, ÎPS Timotei Seviciu. ”Este primul titlu de acest gen pe care CJH îl acordă, după o pauză de cinci ani. Acest titlu este un semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea misionară şi pentru interesul deosebit pe care Înalt Preasfinţia Sa le-a avut faţă de judeţul Hunedoara, timp de 25 de ani. Dacă este cineva care merită cu adevărat recunoştinţă, atunci, acesta este Timotei Seviciu”, a declarat, preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ, în expunerea de motive. Aprecierea hunedorenilor faţă de activitatea lui Timotei Seviciu a fost completată şi cu o icoană, cu ramă aurită, semnată de celebrul artist român, Ştefan Popa (Popa’s). Cu toate că data ceremoniei a fost stabilită în urma discuţiilor avute cu ÎPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul a constatat în ultima clipă că are alt program şi nu poate participa la şedinţa de vineri, 23 octombrie, delegându-l pe vicarul Iacob Bupte să-l reprezinte.

„Nu vreau să fiu eu poştaşul…”
Participanţii au încremenit când, după cuvintele elogioase la adresa arhiepiscopului şi a mărinimiei credincioşilor din judeţ, vicarul i-a spus preşedintelui Mircea Ioan Moloţ că: „nu vreau să fiu eu poştaşul. Nu că m-aş înjosi, dar e prea mare pălăria pentru mine”. Într-un final, vicarul a concluzionat că Dumnezeu i-a dăruit destulă înţelepciune preşedintelui CJ Hunedoara, încât să găsească momentul potrivit pentru a-i înmâna personal  simbolurile aprecierii enoriaşilor hunedoreni. În urma acestei situaţii, preşedintele CJH a lăsat să se înţeleagă că diploma rămâne în custodia instituţiei judeţene, până când agenda înaltei feţe bisericeşti îi va permite să se deplaseze la Deva, pentru a intra oficial, în posesia ei.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

webpro_ro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 00:49 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 00:49 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 00:49 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 00:49 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 00:49 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 00:49 ore.

    Starea vremii

    În Mare Parte Înnorat -6°C În Mare Parte Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale