Actualitate

Ora de istorie vie

Andreea Lazăr

Elevii claselor a VIII-a de la Şcoala Europeană „Andrei Şaguna” au avut parte, ieri, de o lecţie de istorie diferită de cele de până acum. Costumaţi în daci şi romani, mai mulţi membri ai filialei devene a Asociaţiei Terra Dacica Aeterna le-au explicat elevilor istoria românilor într-un mod inedit. Sub titlul „Ora de istorie vie”, evenimentul este organizat în premieră în judeţul Hunedoara, după o muncă acerbă de aproximativ un an.
 

Dacii şi romanii, faţă în faţă cu elevii
Armura, scutul sau sabia. Toate aceste elemente, care compuneau costumele luptătorilor daci şi romani, le-au fost prezentate ieri elevilor. Rolul femeilor în societatea acelor timpuri, dar şi aspecte din viaţa de zi cu zi a luptătorilor le-au fost relatate copiilor de către organizatori, astfel încât această pagină de istorie să fie cât mai uşor înţeleasă şi, totodată, atractivă pentru participanţi. „Vrem să rememorăm o pagină din istoria noastră şi să-i conştientizăm pe elevi că prima carte trebuie să fie cea de istorie. Cine nu are istorie, nu are identitate. Or, această acţiune îşi propune să înlocuiască, măcar pentru o oră, manualul şcolar cu un moment interactiv, care să crească interesul copiilor faţă de istoria poporului lor”, a afirmat Vladimir Brilinski, organizatorul evenimentului.

„Dacă toate orele ar fi aşa”…
Iniţiativa  Asociaţiei Terra Dacica Aeterna a avut succes în rândul elevilor. O demonstraţie de luptă între daci şi romani a fost punctul culminant al manifestării. „A fost foarte frumos. Mi-a plăcut lupta lor. Dacă toate orele de istorie ar fi aşa, atunci cred că ar fi mult mai uşor să învăţăm această materie”, a spus o elevă, Alina. „A fost extraordinar. Mi-a plăcut lupta, costumele şi cum ne-au explicat despre viaţa dacilor şi romanilor”, a declarat, încântat, Alexandru. Chiar şi profesorii de specialitate au fost impresionaţi de ora de istorie, ţinută de reprezentanţii Asociaţiei. „A fost o lecţie frumoasă. Elevilor le-a plăcut şi sunt convinsă că au reţinut mult mai uşor anumite aspecte din perioada dacilor şi romanilor, decât o făceau la clasă, în cadrul unei ore obişnuite”, a afirmat Adelia Costa, profesoară de istorie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura