Opt răniţi într-un accident de lângă Hunedoara

03 accident (1)

Opt persoane au fost rănite, ieri dimineaţă, într-un accident petrecut pe un drum judeţean, la intrarea în municipiul Hunedoara, după ce o dubă a lovit un microbuz cu pasageri, în încercarea de a evita un pieton, pe care l-a acroşat.

A acroşat un pieton
Dorin J., de 25 de ani, din Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 687 din direcţia Hunedoara înspre Deva, în zona parcului industrial, circulând pe banda 1 de mers, din cauza vitezei, a acroşat  un pieton care tracta un cărucior pe două roţi, pe partea dreaptă a carosabilului, pe aceeaşi direcţie de mers. Conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde s-a tamponat frontal cu un microbuz, care efectua transport regulat de persoane pe ruta Nandru – Hunedoara, condus de Ioan P., de 46 de ani, din municipiul Hunedoara. În microbuzul tamponat se aflau 16 persoane, care mergeau la muncă.
Potrivit poliţiştilor hunedoreni, şase persoane din microbuz, dar şi şoferul dubei şi pietonul au suferit răni, cele opt victime fiind transportate la Spitalul din Hunedoara. Medicii au afirmat că au ţinut sub observaţie doar doi dintre răniţi, pe şoferul dubei şi pe pieton. În cazul celorlalte şase persoane nu a fost necesară spitalizarea.
Circulaţia s-a desfăşurat alternativ, pe o singură bandă, până la terminarea cercetărilor, după care traficul a revenit la normal. (S. Popa)



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 17:33 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 17:33 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 17:33 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 17:33 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 17:33 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 17:33 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -6°C Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale