Sport

Obligaţi să-l despăgubească

Ciprian Marinuţ04 x 1 Florin Calugarita

Clubul Hercules Lupeni a fost obligat de Comisia de Disciplină a AJF Hunedoara să îl despăgubească, în termen de 14 zile, pe observatorul Florin Călugăriţa (foto), pentru cauciucurile tăiate, în timpul meciului cu CS Vulcan. Problema morală şi cea potenţială care putea duce la un grav accident nu s-au putut judeca.
Raportul întocmit de observatorul Florin Călugăriţa, după meciul dintre Hercules Lupeni şi CS Vulcan, în care oficialul reclama că i-a fost sabotată maşina, a fost acceptat şi analizat de Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, în şedinţa de miercuri seara. În urma audierii reprezentanţilor echipei, Comisia a decis să oblige clubul din Lupeni la plata celor două cauciucuri. „Cei de la Hercules s-au prezentat la judecată şi au arătat că le pare rău de cele întâmplate, precizând că nu a fost identificat autorul sabotajului. În plus, reprezentanţii echipei din Lupeni au precizat că le este greu să asigure paza maşinilor oficialilor delegaţi la jocuri, deoarece nu există parcare separată pentru ei. Comisia a acceptat explicaţiile, dar i-a obligat pe cei de la Hercules Lupeni să-l despăgubească pe observatorul Florin Călugăriţa, în termen de 14 zile, cu contravaloarea celor două cauciucuri care au fost tăiate”, a afirmat un membru al Comisiei de Disciplină a AJF Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura