O singură speranţă pentru susţinătorii moţiunii. Nici o şansă!

Aşa cum, de fapt, am bănuit şi am şi afirmat în editorialul precedent, moţiunea de cenzură nu a trecut în Parlament. Cu toată mobilizarea de forţe a celor trei partide din opoziţie – PSD, PNL şi PC – şi cu toată presiunea făcută în stradă de zecile de mii de oameni aduşi în Capitală de sindicate, Guvernul Boc, susţinut de PDL, UDMR, UNPR şi de reprezentanţii minorităţilor, a reuşit să rămână la putere.
Cum spuneam, nu este nici o surpriză că opoziţia n-a reuşit să trântească guvernul. Surpriză era dacă reuşeau să-l trimită la plimbare. Prin urmare, nu prea am ce comenta referitor la acest aspect al problemei. Dacă totuşi, am purces la scrierea acestor rânduri, o fac pentru a sublinia câteva lucruri observate pe parcursul zilei de ieri, atât în timpul dezbaterilor din Parlament, cât şi la manifestaţiile de stradă din afara lui.
Spuneam că nici Victor Ponta, nici Crin Antonescu şi nici colegii lor de partid nu credeau cu adevărat în succesul moţiunii de cenzură. Şi mai spuneam că, dacă moţiunea n-avea nici o şansă să treacă, în schimb, depunerea ei şi toată această tevatură legată de ea erau un bun exerciţiu de imagine, în primul rând pentru liderul PSD şi pentru partidul pe care-l conduce, dar şi pentru liderul liberalilor şi partidul său. Iar această opinie mi-a fost confirmată, ieri, văzându-l pe Micul Titulescu, flancat de alţi doi-trei lideri social-democraţi, mărşăluind pe bulevardele Capitalei, cu tricolorul la gât, în fruntea coloanelor sindicaliste.
Nici în ce-l priveşte pe celălalt lider al acestei opoziţii de stânga-dreapta, preşedintele liberal Crin Antonescu, n-am avut parte de vreo surpriză. Acesta şi-a rostit de la tribuna Parlamentului discursul său deja cunoscut: spumos, garnisit cu volute oratorice şi săgeţi acide la adresa adversarilor politici. Care discurs, dacă era mai concentrat, credem că avea mai mare impact asupra celor care au stat să-l urmărească.
Ce ar mai fi de subliniat referitor la această moţiune de cenzură? Şmecheria folosită de democrat-liberali şi aliaţii lor de la guvernare, de a fi prezenţi în sală, dar fără să participe la vot. Procedând aşa, cei de la putere s-au asigurat că nu se va produce nici un accident nedorit, care să ducă la căderea guvernului, dat fiind numărul mic de voturi necesar pentru succesul moţiunii.
În încheiere, voi spune că, în opinia sussemnatului, este mai bine că guvernul nu a căzut. De ce? În primul rând, că opoziţia nu rezolva nimic cu demiterea Guvernului Boc, din moment ce numirea unui nou premier se află la mâna preşedintelui Băsescu. Iar numai naivii pot crede că Traian Băsescu ar fi numit un premier propus de PSD sau PNL. Deci, iarăşi am fi asistat la jocul de-a pisica şi şoarecele dintre preşedinte şi opoziţie. Iar în situaţia în care se află ţara, numai de asemenea pierdere de timp nu aveam nevoie.