O secundă pauză… şi nebunia continuă!

23 iulie 2009 | Adauga un comentariu

poza-gruian-color4

Adesea câte un moment şocant ne scoate din tumultul zilnic, ne întrerupe alergătura, ne pune pe gânduri. Poate ne şochează, ne face să cădem pe gânduri, să filozofăm asupra efemerului existenţei. Apoi uităm şi gonim mai departe, convinşi fiind că totul li se întâmplă altora. Poate că merită să mă opresc din editoriale politice sau de altă factură, pentru a-i arăta unui om pe care-l cunosc de relativ puţină vreme compasiune şi înţelegere într-un moment greu. Şi asta pentru că ziua de ieri mi-a fost brusc întreruptă de un telefon al Magdei Şerban. Poate o ştiţi, poate nu, eu am cunoscut-o pe când se ocupa de publicitate la fostul cotidian „Hunedoara Express”, apoi s-a alăturat cumva şi redacţiei „Mesagerului…”, iar eu am colaborat cu ea la proiectul „Dracula Nights at Corvinilor Castle”, unde ea s-a ocupat de marketingul acţiunii. Vreau să spun că s-a ocupat cu o exuberanţă care se transmitea tuturor, cu voioşie şi fără să se tot gândească la bani, cum se întâmplă în astfel de cazuri. Ştia că nu avem sume exorbitante, a refuzat procentul pe care i l-am propus, dorind cu 5% mai puţin, a amânat momentul în care trebuia să-şi ia banii, pe motiv că lasă să terminăm că vedem noi la sfârşit. Ieri, puţin înainte de ora 3 după-amiază m-a sunat. Plângea, abia putea vorbi. Sunase să se scuze că nu putea veni la castelul de la Hunedoara, pentru că îi murise tatăl într-un accident de circulaţie. Am fost şocat. Fata veselă, cu o bună-dispoziţie contagioasă, fusese lovită pe neaşteptate de soartă, poate aşa cum mulţi dintre noi am fost sau vom fi, dar de fiecare dată pe neaşteptate, perfid, când ne e lumea mai dragă. Noi toţi cei care am lucrat cu ea la proiectul Dracula Nights sperăm să depăşească cu bine această întâmplare tragică şi să-şi regăsească bucuria molipsitoare.

Publicat in: Fara bascalie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Primarii, plictisiţi de eternele discuţii

Ieri, peste 70 de primari, agenţi economici şi ONG-uri din judeţul Hunedoara au participat la o informare cu privire la...

Gura lumii

Zarvă mare la o uzină de apă dintr-o zonă cu mulţi purtători de lămpaşe, unde s-a petrecut un eveniment de...

Flămând rău

Peste 10 bucăţi de salam! Atât a reuşit să fure Alexandru K., din Timiş, până să-l prindă poliţiştii. Omul a...

Închide