Comunitate

O nouă investiţie începută de Apa Serv Valea Jiului

Maximilian Gânju

Operatorul de apă şi apă uzată va branşa la reţeaua de canalizare o stradă din municipiul Lupeni, investiţia fiind în valoare de peste 100.000 de lei. După introducerea reţelei de canalizare în lungime de un kilometru şi jumătate, strada va fi asfaltată în întregime şi va deveni o alternativă la actualul drum care duce spre Straja.

Proiectul este realizat de Apa Serv Valea Jiului împreună cu Primăria Lupeni, finanţarea fiind asigurată atât de operator, cât şi de municipalitate. Mai precis, Primăria Lupeni nu va scoate un leu din bugetul local, însă îşi va direcţiona cota de profit care-i revine de la Apa Serv Valea Jiului.
”Colaborarea perfectă dintre Apa Serv şi Primăria municipiului Lupeni se vede şi astfel. După ce s-a făcut canalizarea în Straja, dezvoltarea turismului trebuie să fie o prioritate. Am început astăzi lucrările de introducere a canalizării pe strada Pomilor din municipiul Lupeni. Împreună cu domnul primar Lucian Resmeriţă, am decis să facem această investiţie, din resurse financiare proprii, completate cu bani de la primărie şi cu cota parte din dividendele anului 2017 cuvenite municipiului Lupeni. În mai puţin de două luni, 55 de locuinţe de pe strada Pomilor din Lupeni vor beneficia de canalizare, iar această investiţie va fi dublată de asfaltarea drumului de către Primăria din Lupeni. Această stradă nu era cuprinsă în proiectul POIM de extindere a canalizării, dar vreau să-i mai informez pe cetăţenii din Lupeni că, anul acesta, demarăm în acest municipiu ample lucrări de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, cu fonduri europene nerambursabile ”, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura