EvenimentFlash

O minoră a dispărut fără urmă

Livia Botici

Părinţii unei tinere de 16 ani, din municipiul Hunedoara, sunt disperaţi că nu şi-ar mai putea vedea fiica niciodată, după ce aceasta a plecat de acasă în data de 15 octombrie, iar de atunci, nu a mai dat nici un semn de viaţă. Pentru că a primit informaţii de la familia elevei, cum că fata ar fi vrut să se alăture grupării MISA, fondată de Gregorian Bivolaru, poliţia face eforturi disperate pentru a o găsi, însă până în acest moment, totul a fost în zadar.

Mesaj către guru?
Maria Harhătă (foto) a plecat de acasă în urmă cu peste două săptămâni, fără ca de atunci să le dea părinţilor săi vreo veste. Potrivit anchetatorilor, mama fetei a povestit că minora a început să aibă un comportament mai ciudat, după ce a participat la o spirală a yoghinilor, la Herculane. Imediat după ce adolescenta a dispărut, în calculatorul ei a fost găsit un e-mail, transmis unei persoane necunoscute, al cărui conţinut i-a făcut pe părinţi să creadă că aceasta a plecat de acasă, pentru a deveni adeptă a Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA). „Dragă G., îţi scriu această scrisoare, ca să mă ajuţi. Mama este foarte severă în ceea ce mă priveşte, nu îmi dă voie să am prieteni, să ies afară, să fiu liberul arbitru în viaţa mea. Ea e total împotriva ideii de a practica yoga şi de a participa la tabere. Am reuşit să ajung la tabăra din Herculane fără voinţa ei şi mi-aş dori să pot ajunge şi la cea de la Costineşti. Te rog să mă susţii să merg în tabără”, a scris eleva.

„Am căutat-o dar, deocamdată, degeaba”
Din ziua în care fata a dispărut, părinţii săi au anunţat autorităţile şi, după ce au scotocit localitatea de domiciliu, fără nici un rezultat, poliţiştii au dat-o pe Maria în urmărire naţională. „Acum câteva zile, am primit nişte informaţii cum că fata s-ar afla prin Mangalia, dar colegii de la Investigaţii au luat legătura cu poliţiştii din această localitate şi se pare că a fost doar o pistă falsă, deoarece nu s-a confirmat că ea s-ar afla acolo. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a o găsi şi sperăm să reuşim cât mai repede. Am luat legătura cu mai mulţi membri MISA, din municipiul Hunedoara, dar şi din alte zone ale ţării, cu care eleva avea o relaţie mai apropiată, însă, ne-am lovit de o reticenţă foarte mare. Nu au vrut să ne spună dacă ştiu, sau nu, ceva despre dispariţia ei. Din ceea ce rezultă din corespondenţa tinerei şi din declaraţiile părinţilor, clar, această pistă este cea mai sigură şi sperăm să o găsim în scurt timp. Cel mai probabil, tânăra este împreună cu adepţi MISA, pe undeva prin ţară. Până în acest moment, ea nu a dat nici un semn de viaţă familiei sale”, a declarat comisarul şef Adrian Petruş, şeful Poliţiei municipiului Hunedoara.

2 comentarii la „O minoră a dispărut fără urmă

  • In late ziare scrie ca tipa a dat email si sms la parinti. cine minte aicea?

  • ACESTA E UN MESAJ TIPIC DE ADRESARE CATRE GREGORIAN BIVOLARU, IN CARE ADRESANTUL-ADEPTUL SECTEI, CERE SUSTINEREA ACESTUIA IN NU CONTEAZA CE ACTIUNE:
    „Dragă G.,
    îţi scriu această scrisoare, ca să mă ajuţi. Mama este foarte severă în ceea ce mă priveşte, nu îmi dă voie să am prieteni, să ies afară, să fiu liberul arbitru în viaţa mea. Ea e total împotriva ideii de a practica yoga şi de a participa la tabere. Am reuşit să ajung la tabăra din Herculane fără voinţa ei şi mi-aş dori să pot ajunge şi la cea de la Costineşti. Te rog să mă susţii să merg în tabără”

    Politia trebuie sa „scotoceasca” diplomat locatiile sectei din Bucuresti (stie ea cum), dar daca aceasta fata nu va fi gasita, sigur a trecut frontiera la maniacul sexual Bivolaru, si nu o sa mai fie „vazuta” cel putin pana la 18 ani cand va deveni majora si chipurile poate hotara singura asupra propriului destin. Bivolaru a mai procedat asa cu alte minore de cand a parasit Romania.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura