Editorial

O mare ticăloşenie

Nu cred că vă spunem o mare noutate, dacă precizăm aici că majoritatea primăriilor din ţară se află într-o acută criză financiară.    
Cine este de vină pentru situaţia în care s-a ajuns? Nici nu mai şti ce să zici. Normal, am zice că vinovaţi sunt actualii guvernanţi, care înainte de alegeri au promis marea cu sarea, că vor face şi vor drege, dar de la încoţofenirea lor la Palatul Victoria şi până acum, n-au făcut mai nimic. Pardon, au făcut câteva mari prostii, cum este şi cea cu taxa forfetară.
Fireşte că, aşa cum se procedează la noi din 1990 încoace, şi actualii guvernanţi dau vina pe dezastruoasa moştenire lăsată de guvernul precedent. Nu ştim ce a rămas după Guvernul Tăriceanu, că n-avem acces la datele exacte, iar declaraţiile publice ale celor doi prim-miniştri şi ale miniştrilor lor de Finanţe se bat cap în cap. Ştim doar că fostul premier Tăriceanu a refuzat categoric să se angajeze că măreşte lefurile dascălilor cu 50 la sută – şi asta înainte de alegerile parlamentare! – spunând că nu sunt bani şi mai vine peste noi şi criza economico-financiară. În schimb – vă amintiţi, nu? – atât liderul PDL Mircea Geoană, cât şi preşedintele Băsescu, dar şi liderii PDL au susţinut că Tăriceanu şi liberalii săi vorbesc prostii, că bani sunt suficienţi şi că îi vor vărsa în buzunarele profesorilor din prima zi când se instalează la guvernare. Ce a urmat, ştie toată lumea.
Deci, trecem peste minciunile debitate de actualii guvernanţi şi de preşedintele Băsescu înainte de alegeri. A fost doar campanie electorală şi în campanie toţi politicienii mint sau, în cel mai bun caz, umflă gogoaşa. Nu despre asta ne-am propus să scriem astăzi. Ci despre marea ticăloşenie de care dă dovadă acest guvern. Şi când spunem asta, ne gândim, în primul rând, la premier şi la ministrul său de Finanţe, hunedoreanul Gheorghe Pogea. Am înţeles că nu sunt bani, că puţinii care sunt trebuie bine drămuiţi. 
Dar, dacă tot s-a hotărât în guvern să se dea ceva bani, din fondul de rezervă bugetară, primăriilor din ţară ajunse cu cuţitul la os, atunci de ce aceşti bani n-au fost împărţiţi, cât de cât, echitabil? De ce banii au fost direcţionaţi doar către primăriile unde edilii şefi sunt membri PDL şi PSD? De ce nu s-au dat şi localităţilor unde sunt primari liberali? Poate greşesc, dar am înţeles că nici o unitate administrativ-teritorială din ţară, unde primarul este liberal, nu a primit bani prin respectiva hotărâre de guvern. Oricum, la noi în judeţ aşa s-a întâmplat.
Astfel stând lucrurile, stăm şi ne întrebăm. Oare domnul Gheorghe Pogea, hunedoreanul nostru ajuns ministru de Finanţe, chiar n-a avut nici un cuvânt de spus când s-au repartizat aceşti bani? Oare, de când s-a mutat în Capitală a uitat de hunedoreni? Sau a devenit atât de ranchiunos şi răzbunător, încât a fost în stare să pedepsească comunităţi locale întregi, doar pentru că primarul acestora n-are aceeaşi culoare politică cu a domniei sale?

One thought on “O mare ticăloşenie

  • „nici nu mai sti ce sa zici” – se scrie cu doi „i”, domnule lepadatu, adica „nici nu mai stii ce sa zici”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura