Eveniment

O depăşire riscantă şi viteza l-au băgat în sicriu

03 accident vulcan (2)Din cauza vitezei foarte mari şi a drumului alunecos, acoperit cu apă, un tânăr de 29 de ani a murit la spital după ce s-a izbit cu maşina de un stâlp de iluminat.
Accidentul extrem de grav a avut loc ieri dimineaţă, pe DN 66A, la intrarea în municipiul Vulcan, iar din declaraţiile martorilor şoferul de 29 de ani venea dinspre Petroşani şi circula cu viteză foarte mare. În zona Valea Ungurului din Vulcan, într-o curbă uşoară a încercat să depăşească o maşină aflată în faţa sa, însă din sens opus venea un alt autoturism şi când a reintrat pe banda lui de mers, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un stâlp de iluminat din beton. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit grav şi transportat la Spitalul Municipal din Vulcan, unde a decedat.
Viteza foarte mare l-a costat viaţa pe tânărul de 29 de ani, spun martorii accidentului. ”A ieşit în faţa unui coleg de-al meu care făcea cursă de la Vulcan. Îl lua în plin şi virat dreapta pentru a intra înapoi pe bandă. A prins criblura de pe margine, ploua tare, drumul era ud şi cred că a derapat. S-a izbit de stâlp şi nu avea nici o şansă la cum s-a încolăcit maşina”, a declarat un taximetrist.
Impactul a fost nimicitor, iar şoferul a fost strivit în maşina distrusă în întregime. Pompierii din Petroşani s-au chinuit să-l scoată pe tânăr dintre fiarele contorsionate şi a fost dus la Urgenţa Spitalului Vulcan, unde medicii au încercat să-l resusciteze, însă fără rezultat.
Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri ale DN 66A, circa o oră, timp în care paramedicii şi pompierii au intervenit la locul accidentului. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura