Comunitate

O carte despre suferinţă

Iubitorii de lectură din Deva au avut din nou prilejul de a lua parte, în eleganta ambianţă a Salle d’Or din incinta Deva Mall, la un nou eveniment cultural organizat de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. A fost lansat volumul intitulat „Suferinţe ascunse, vieţi irosite” de Voicu Lăzăruţ, volum apărut recent sub egida Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.
Autorul este absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Matematică, şi pe lângă activitatea profesională din domeniul sistemelor informatice, a desfăşurat o bogată activitate de cronicar sportiv, înainte de 1990, la ziarul judeţean „Drumul socialismului”. Pasionat de literatură, de lectură, a început să scrie proză şi, până acum, este autorul volumelor: Generaţii cu frică, Clepsidra fricii, Mama mea, „gladiatoarea”, Caleidoscopul de pe Terasă, Viaţa după dosar, În umbra fricii.
„De data aceasta, Voicu Lăzăruţ părăseşte tonul confesiv, autobiografic, nu ne mai prezintă întâmplări captivante cu eroi din zona Luncanilor, nu ne mai povesteşte despre mama domniei sale, ci se apleacă asupra unui subiect dureros, dramatic şi încă insuficient cunoscut: suferinţele deţinuţilor politici. După o temeinică documentare la Biblioteca Centrală Universitară «Lucian Blaga» din Cluj, după nenumărate discuţii cu cei care au suferit regimul concentraţionar din România anilor ’50, Voicu Lăzăruţ adună între copertele acestei cărţi pagini de un dramatism cutremurător şi ne prezintă destinele unor oameni a căror singură vină a fost aceea că nu au vrut să-şi vândă sufletele, oameni pe care i-a cunoscut personal şi cu care a stat de vorbă: Dumitru Cristea, Ştefan Bălan, Ovidiu Hagea (fost primar ţărănist al Devei după 1990), Mircea Mureşan, Ioan Iuga etc. Este prezentat şi destinul scriitorului I. D. Sîrbu, iar volumul se încheie cu un emoţionant portret al lui Avram Iancu, eroul pentru care Voicu Lăzăruţ nutreşte un veritabil cult”, a subliniat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Deva.
La finalul lansării a urmat o sesiune de autografe oferite publicului de către autor. (M. Şerban)

One thought on “O carte despre suferinţă

  • Voicu face cinste comunei noastre comune BAIA DE CRIS.Succesele sale nu mira pe nimeni deoarece el este fiul unei fabuloase persoane, profesoara MARIA LAZARUT care in scoala a carei directoare a fost de doua ori, precum si in comuna Baia de Cris, a lasat urme de nesters si o amintire frumoasa. Voicu este un tip adevarat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura