Nu suntem stăpâni pe soarta noastră…!?

19 noiembrie 2010 | 5 Comentarii

Iată prezentarea părţii a treia a raportului despre România, scris de dr. George Friedman, directorul executiv al companiei de expertiză internaţională STRATFOR. Cei interesaţi pot accesa site-ul http://en.wikipedia.org/wiki/ George_Friedman, unde vor găsi toate datele necesare.
„România contemporană nu poate fi înţeleasă fără a-l înţelege pe Nicolae Ceauşescu. El s-a autointitulat Geniul Carpaţilor. Se poate să fi fost, dar în acest caz, definiţia carpatică a geniului este nepotrivită.
Guvernul României comuniste a fost construit în jurul comuniştilor care au rămas în ţară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în închisori sau ascunşi. A fost încă un aspect unic printre ţările satelite ale Uniunii Sovietice. Stalin nu avea încredere în comuniştii care au rămas acasă şi au rezistat. El prefera comuniştii care se refugiaseră la Moscova în anii ’30 şi care şi-au manifestat loialitatea faţă de Stalin, trădându-i pe ceilalţi. Stalin i-a trimis pe comuniştii moscoviţi să conducă ţările ocupate de sovietici, aflate la graniţa lor vestică.
În România, comuniştii veniţi de la Moscova au fost repede eliminaţi şi autohtonii au luat puterea. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, alt lider comunist rămas în România a luat puterea: Nicolae Ceauşescu. Este o particularitate a comunismului românesc, care îl apropie de Iugoslavia lui Iosip Broz Tito în privinţa politicii externe, dar care a fost mai mult decât un vis urât în materie de politică internă.
Ceauşescu a decis să plătească toate datoriile ţării, decizie care pare legată tot de politica sa externă – nu dorea ca România să fie prinsă în capcană de vreo altă ţară din cauza datoriilor. A plătit vânzând altor state tot ceea ce se producea în România. Acest fapt a adus ţara într-o stare de sărăcie lucie, unde curentul electric şi căldura erau furnizate cu întreruperi, chiar şi mâncarea era greu de găsit într-o ţară care o producea din belşug. Securitatea, poliţia secretă internă a cărei eficacitate şi brutalitate erau impresionante, descuraja protestele. Nimic în România nu funcţiona atât de bine ca Securitatea.
Herta Muller este un autor care a scris în germană (fiind parte a românilor de etnie germană) şi care a câştigat premiul Nobel pentru literatură în 2009. Una din cărţile ei, Întâlnirea, are acţiunea plasată în România epocii comuniste. Defineşte foarte bine rolul jucat de Securitate. În carte este vorba despre o femeie de rând, care îşi vede de serviciul ei, trăind alături de un soţ alcoolic şi temându-se permanent de un posibil contact cu poliţia secretă. Ca în Kafka, nu este clar la ce se aşteaptă şi de ce se tem, dar pericolul este permanent şi pătrunde în conştiinţa ei. Când cineva citeşte cartea asta şi se pregăteşte pentru o călătorie, aşa cum am făcut eu, înţelege modul în care Securitatea punea stăpânire pe sufletul unui om. Şi nu este ceva din anii ’30, ci un mecanism care a susţinut regimul comunist românesc până în 1989.
A fost ca şi cum preţul pe care România l-a plătit pentru autonomia ei era să-şi tragă continuu câte un pumn în faţă. Chiar şi căderea comunismului s-a făcut în variantă românească. Nu a fost o revoluţie de catifea, ci una sângeroasă, Securitatea a rezistat forţelor anticomuniste în circumstanţe ale căror detalii sunt neclare şi încă aprig dezbătute. La final, Ceauşeştii (soţia lui Nicolae, Elena, era o piesă a sistemului, greu de apreciat chiar şi de un geniu al psihologiei) au fost executaţi, în timp ce Securitatea s-a disipat în societatea civilă sau în reţele de crimă organizată, fenomen confundat în epocă de către jurnalişti sau lumea academică din Vest cu liberalizarea fostului lagăr sovietic.
În 1989, România a ieşit din ultimii 70 de ani de catastrofe, visând la lucruri simple şi fără să-şi facă iluzii că acestea ar fi uşor de obţinut prin mijloace pe care chiar ei, românii, le-ar putea controla. La fel ca în întreaga Europă de est, dar poate cu mai mare intensitate, România îşi gândea izbăvirea cu ajutorul instituţiilor occidentale. Dacă i s-ar fi permis să intre în NATO şi mai ales în Uniunea Europeană, atunci, nevoile de securitate ar fi fost acoperite, la un loc cu rezolvarea problemelor economice.
Românii tânjeau să devină europeni, pur şi simplu, pentru că a fi român era prea periculos.” (va urma)

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (5)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. maria spune:

    foarte interesant acest raport.acum cit de stapini suntem sau nu suntem pe soarta noastra, cred ca in primul rind ar trebui sa ne scoatem din cap ideile ca cineva ar avea ceva cu noi numai pentru ca suntem noi prea destepti sau prea frumosi.categoric nu!in al doilea rind este ca, naiba stie, avem in ADN.ul nostru sa ne victimizam atunci cind vin altii si ne iau cascavalul de sub nas si asta pentru ca nu acceptam ca intre noi pot fi si onesti, decenti, cinstiti si cel putin sa le ascultam ideile chiar daca nu au studii si doctorate…respectul este o notiune disparuta din dictionarul mentalitatii noastre.mi-aduc aminte cum la o discutie cu fiul meu fost elev la un colegiu cu mare staif in Deva mi-a fost dat sa aud pareri legate de etnia maghiara ca nu-mi venea sa cred ca este copilul meu!cum copilul meu, tocmai el?sovin, xenofob?am ramas electrocutata pentru citava vreme…pina cind CARTILE si nu scoala l-au adus la sentimente, hai sa le spunem cel putin crestine…DA este periculos sa fi roman atunci cind si in special cind iti lipseste educatia si cind, iata si scoala alimenteaza idei de un primitivism discutabil, dar eu ma intreb aproape toate tarile occidentale de ce se simt atit de insigure incit nationalismul extremist si rasismul ating de la un sezon la altul cote alarmante?

  2. tavi spune:

    D-le Gruian ! Sunteti plecat cumva in concediu? Cit de lung e serialul acesta?
    Ne-ati invatat cu lucruri mai bune!
    Raportul despre România,al dr. George Friedman este interesant, dar totusi , la nivelul ziarului nostru…..
    Va astept,cu nerabdare cu de-ale noastre…

  3. alex gruian spune:

    🙂
    Mai are doua episoade. Finalul, ca d eobicei, incununeaza opera.

  4. Eugen Roman spune:

    Hm, de cate ori am auzit expresia: „imi este/mi-a fost rusine ca sunt roman”. Iata una noua: „a fi român era prea periculos.” Momentan doar o remarc, cu siguranta insa ma voi mai gandi daca asa este si cat de periculos poate a fi sa fiu roman. O noua provocare?

  5. Daniel Lacatus spune:

    Nu înţeleg de ce i-ar fi cuiva ruşine că e român. Nu are decât să-şi renege naţionalitatea şi să emigreze dacă îl deranjează aşa mult. Nu că aş fi mare patriot, dar prin afirmaţii de genul se aduce un grav afront atâtor milioane de martiri. Unii au murit să se umfle democraţia în alţii. Crudă ironie.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră

Vasile Ţonea, consilier local PSD, în Primăria Deva

Bulina albă

Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani

Minor specialist în hoţii

Un tânăr de 16 ani, din municipiul Hunedoara, i-a surprins pe poliţişti, cu numeroasele sale fapte penale. De la sustragerea...

Închide