Nu mai merge cu Naşu’ în trenurile hunedorene

Adriana Raluca Mîţ

În ultimele săptămâni, controalele de stat pe trenurile personale hunedorene s-au intensificat. Cei vizaţi sunt atât călătorii, cât şi „naşii”, iar scopul acestora este diminuarea numărului călătoriilor frauduloase.

Controale la navetişti

Dacă până acum câteva săptămâni, unii dintre cei care călătoreau cu trenul nu îşi procurau bilet, ci „mergeau cu naşul”, pentru că ieşeau mai ieftin, se pare că reprezentanţii CFR s-au prins de acest lucru şi au hotărât să ia măsuri. „Controale în trenuri s-au efectuat tot timpul, dar în ultimele săptămâni, s-au intensificat”, spune Romulus Bradu, purtătorul de cuvânt al Regionalei TF Timişoara. Activitatea de supracontrol este, în principiu, efectuată de către Serviciul Control Trenuri, în toate trenurile, dar mai intensificată în cele personale unde sunt înregistrate cele mai multe călătorii frauduloase. „Pot să vă spun că în aceste săptămâni, de când se efectuează controale, s-a redus numărul celor care circulă ilegal, dar încă nu pot să vă dau o cifră exactă”, mai spune Romulus Bradu.

Legislaţia feroviară

„În cazul în care călătorii sunt prinşi fără legitimaţie de călătorie, li se taie bilet cu tarif de taxare în tren, care, bineînţeles, este superior tarifului de la casă, iar celor care fac scandal sau nu au bani să plătească biletul li se întocmeşte proces verbal”, declară purtătorul de cuvânt al Regionalei TF Timişoara. „La tarif de casă, se emit bilete doar când călătorii urcă în tren din puncte de oprire unde nu există posibilitatea procurării de la personal autorizat, cu condiţia solicitării acestora imediat după urcare, în caz contrar aplicându-se tariful de taxare în tren”, se arată în Condiţiile de Călătorie ale CFR.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 16:35 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 16:35 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 16:35 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 16:35 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 16:35 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 16:35 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale