ComunitateFlash

Noutate medicală în Deva: clinica cu ozonoterapie

Natalia Bumbac

De aproximativ patru luni, în Deva, funcţionează o clinică de ozonoterapie, o metodă modernă de tratament cu rezultate remarcabile într-o gamă largă de afecţiuni.
Pentru municipiul reşedinţă de judeţ, clinica în sine este o noutate, fiind singura la care pacienţii pot apela la acest gen de terapie. La nivel mondial, ozonoterapia este folosită de câteva decenii, iar oamenii nu sunt singurii pacienţi care pot beneficia de pe urma ei.

Efecte benefice numeroase
„Este o metodă care se foloseşte deja din al Doilea Război Mondial. La noi în ţară a fost introdusă de vreo 15 ani. Se foloseşte cu succes în clinicile de recuperare. Mai sunt doi colegi care lucrează cu ozon şi mai sunt stomatologi care aplică tratamentele acestea. Şi la clinica veterinară Andivet se practică pentru pacienţii lor patrupezi”, a afirmat medicul Valeria Filimon, care activează în cadrul cabinetului de ozonoterapie de la Deva. Aceasta a mai precizat că o clinică similară există şi la Petroşani.
„Ozonoterapia presupune producerea unui stres oxidativ controlat la nivel celular. Asta înseamnă că, molecula de ozon se descompune într-o moleculă de oxigen pe care organismul o poate folosi ca atare şi atomul de oxigen care rămâne liber se combină foarte repede cu lipidele din membrana celulară şi în momentul în care intră în celulă, obligă celula să formeze antioxidanţi. Asta este în mare. (…) Atunci de aici se stimulează metabolismul, se reduc fenomenele inflamatorii, creşte producţia de antioxidanţi, se stimulează formarea microcirculaţiei”, a explicat medicul Valeria Filimon.
Cu alte cuvinte, ozonoterapia are următoarele efecte: antibacterian, antifungic şi virustatic, imunostimulant, antiinflamator şi antialgic, revitalizant. De asemenea, potenţează acţiunea insulinei, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi limfatică, creşte rezistenţa la efort şi capacitatea de memorare, are acţiune antidepresivă, potenţează sistemul tampon al radicalilor liberi şi favorizează eliminarea toxinelor etc.
La tratamentul cu ozon are acces orice pacient care, iniţial, beneficiază de o consultaţie şi în funcţie de diagnosticul care i se stabileşte, se fixează şi schema terapeutică. „La ozonoterapie poate apela oricine, cu excepţia câtorva cazuri: contraindicaţie absolută au pacienţii care sunt cu hipertiroidism necontrolat medicamentos, cei care suferă de favism, pacienţii hipertensivi în puseu, sau cei cu accident vascular hemoragic recent (pacienţi cărora li se recomandă ozonoterapia în perioada de recuperare) şi pacienţii cu infarct miocardic acut”, a precizat medicul Valeria Filimon.
Revenind la pacienţii care pot beneficia de tratamentul cu ozon, medicul Valeria Filimon a spus că în medie, sunt necesare, în medie, 10 şedinţe. Sunt deja pacienţi care au parcurs tratamentul la clinica deveană, iar rezultatele au fost vizibile. Clinica se află pe Bulevardul 22 Decembrie Nr. 196, din Deva, iar o şedinţă costă între 50 şi 120 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura