Eveniment

Noi dezvăluiri în procesul traficanţilor de migranţi

Andreea Lazăr

Un nou termen al procesului în care patru tineri, printre care şi un poliţist hunedorean, sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, s-a consumat, ieri, la Tribunalul Hunedoara. Magistraţii au audiat doi dintre martori, pe proprietarul pensiunii din Alba Iulia, unde au fost cazaţi migranţii şi un fost coleg de serviciu al poliţistului, de la Poliţia de Frontieră Bihor.
 

Trafic cu repetiţie?
Proprietarul pensiunii din Alba Iulia le-a spus judecătorilor că migranţii, patru persoane de naţionalitate dominicană, au stat în pensiune mai mult de o săptămână. „În acest timp, cei patru dominicani au fost vizitaţi de Cristian Oprea, care mi-a asigurat şi comunicarea cu ei, pentru că eu nu ştiu engleză. Aceştia îşi plăteau cazarea în fiecare zi”, a spus martorul în faţa instanţei. El a mai adăugat că şi în vara anului 2009, alţi trei bărbaţi de culoare au fost cazaţi la pensiunea sa şi că, la rândul lor, aceştia au fost vizitaţi de inculpatul Cristian Oprea.

„Mihuţiu mi-a propus o afacere”
Fostul coleg de serviciu al poliţistului cercetat în dosar le-a povestit magistraţilor ultima întâlnire pe care a avut-o cu Remus Mihuţiu, înainte de reţinerea inculpaţilor. „Am fost sunat de Remus Mihuţiu, care mi-a spus că vine la Oradea şi să ne întâlnim. M-a întrebat dacă nu mă interesează o afacere, iar eu i-am spus că nu. Nu ştiu despre ce a fost vorba, pentru că nu am mai deschis acest subiect”, a afirmat martorul.
Potrivit rechizitoriului, trei dintre inculpaţi se ocupau cu racolarea migranţilor, în timp ce poliţistul hunedorean, fost angajat al Punctului de Frontieră Săcuieni, era cel care facilita trecerea graniţei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura