Niciodatã nu e prea târziu

5 iunie 2009 | Adauga un comentariu

02-x-2-net

Dana Istudor

Un bloc de locuinţe aflat în centrul municipiului Petroşani, care a rămas nefinisat încă de pe timpul regimului comunist, intră în reabilitare?

Banii, de la bugetul de stat
Imobilul, aflat pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din vecinătatea Primăriei municipiului Petroşani, cuprinde mai multe apartamente şi a fost construit în 1988, însă lucrările de finisare n-au mai fost realizate după Revoluţie. Blocul a fost repartizat familiilor care au cerut locuinţă, chiar dacă nu avea tencuială interioară sau exterioară, lifturi, ori utilităţi. Edilii de la vremea aceea le-au promis oamenilor că se vor ocupa şi de lucrările de finisare, numai că, imobilul a rămas în acelaşi stadiu şi după 20 de ani de la ridicarea lor. Anul acesta, municipalitatea promite că va termina lucrările de reabilitare a clădirii cu fonduri de la bugetul de stat. „Am obţinut finanţarea pentru acel bloc de opt etaje, care a rămas nefinalizat de la Revoluţie. S-a hotărât la minister alocarea banilor pentru tencuiala exterioară, va fi refăcut acoperişul, toate conductele de la subsol şi vor fi montate cele două lifturi la cele două scări”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi. Investiţia se ridică la 1.700.000 de lei, iar lucrările ar urma să înceapă din luna august. S-a încercat reabilitarea blocului respectiv printr-un proiect finanţat prin FRDS, iar locatarii au şi câştigat proiectul în anul 2006. În 2007, banii ar fi trebuit să vină de la Compania Naţională de Investiţii, însă nu s-a întâmplat aşa, de fiecare dată lucrările fiind oprite din cauza lipsei finanţării.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gura lumii – 6.06.2009

Vorbesc gurile rele, că pentru un post de şef al unei instituţii care se ocupă de pădurile judeţului, încep din...

Bulină albă – 6.06.2009

Insp. princip. Lucian Năboiu, şef S.C.C.O. Hunedoara Pentru că, împreună cu poliţiştii din subordinea sa a reuşit să destructureze două...

Bulina neagră – 6.06.2009

Liliana Ţolaş, director Casa Judeţeană de Sănătate Pentru că a fost numită la conducerea Gărzii de Mediu, dar nu vrea...

Închide