Nervi şi dezamăgire la procesul brokeriţei

24 martie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Adriana Constantin, femeia acuzată că ar fi păgubit sute de hunedoreni, promiţându-le câştiguri imense peste noapte, a fost adusă ieri, din nou, în faţa magistraţilor hunedoreni. Păgubiţii au „primit-o” pe cea care le-a distrus viaţa cu aceleaşi cuvinte pline de ură.

Disperare şi neîncredere

Cea de-a treia înfăţişare a procesului s-a dovedit a fi una plină de nervi şi dezamăgire pentru cei care au fost „ţepuiţi” de brokerul Adriana Constantin. Totul a început cu o stresantă întârziere a escortei inculpatei, iar apoi, a continuat cu aşteptarea timp de mai bine de 50 de minute a procurorului de caz, care a fost prins în trafic. Prezent la acest termen de judecată, avocatul S.S.I.F. Broker S.A. i-a adus pe oameni la limita răbdării. Acesta a cerut instanţei să admită o excepţie de neconstituţionalitate, privind faptul că, în faza de urmărire penală, firma pentru care lucra brokerul, nu a fost instituită parte responsabilă civilmente, ci a fost doar martor în dosar. Instanţa a decis că va soluţiona această cerinţă, la următorul termen de judecată. Dacă judecătorul va da curs solicitării avocatului, procesul se va suspenda, până când Curtea Constituţională va decide dacă articolul 16, aliniatul 1 este sau nu constituţional. Această etapă a procesului ar putea dura până la un an.

Memoriu către Parlament

Nemulţumiţi de felul în care decurge procesul, păgubiţii au depus un memoriu la Senat şi la Camera Deputaţilor. Ei sunt nemulţumiţi că de la un termen la altul, sunt tot duşi cu vorba şi nimic efectiv nu se întâmplă, temându-se că brokerul ar putea scăpa basma curată din toată tărăşenia. „Aceasta este justiţia din România, dar, credeţi-mă, că ne-am săturat. Nimeni nu ne asigură că la sfârşitul procesului ne vom lua banii înapoi, bani pentru care noi am muncit. Am trimis un memoriu către cele două Camere ale Parlamentului şi către senatorul Cosmin Nicula, pentru a ne asigura că actul de justiţie se va desfăşura în mod normal, fără implicaţii mafiote, dar nu avem multe speranţe”, spune Nicolae Ifrim, iniţiatorul memoriului, păgubit cu 60.000 de lei.

Sute de clienţi „ţepuiţi”

Adriana Constantin a fost trimisă în instanţă de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru înşelăciune, fiind acuzată că, în perioada 2002-2008, în calitate de director al firmei de brokeraj S.C. Broker S.A., filiala Deva, a indus în eroare sute de clienţi, producând o pagubă totală de peste două milioane de euro. Aceasta întocmea clienţilor portofolii şi le elibera chitanţe, fără a le înregistra în contabilitatea firmei. De asemenea, în vara anului 2008, brokeriţa şi-a însuşit 900.000 lei, rezultaţi din vânzarea pe piaţa de capital a acţiunilor deţinute de 79 de persoane. Pentru a dovedi că a achitat clienţilor sumele din vânzarea portofoliilor, aceasta falsifica mandate poştale, deşi, în realitate, banii ajungeau în posesia ei. Judecătorii au decis ieri să-i prelungească mandatul de arestare preventivă pentru încă 30 de zile.

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră

Ilie-Titel Brăgaru, comandantul Poliţiei municipiului Petroşani

Bulina albă

Cosmin Costa, viceprimar al municipiului Deva

GAL „Ţinutul Pădurenilor”, şcolit de specialişti europeni

Un număr de 20 de reprezentanţi ai primăriilor din Ţinutul Pădurenilor şi organizaţii neguvernamentale din judeţ, membri ai Grupului de...

Închide