Mutarea deponeului sufocă populaţia Văii Jiului

16 decembrie 2010 | Adauga un comentariu

Carmen Cosman

Dacă deponeul de gunoi ecologic nu va fi amenajat la Petrila, ci lângă Hunedoara, cum se intenţionează, populaţia Văii Jiului va fi sufocată de majorarea tarifelor pentru gunoiul menajer. O parte din costuri reprezintă tocmai cheltuielile legate de transportul autocompactoarelor către gropile de gunoi.

Problema trebuie urgentată

După refuzul consilierilor locali de la Petrila de a aproba transferul unei suprafeţe de teren din domeniul public, pentru realizarea unui deponeu ecologic, ce ar urma să fie construit cu fonduri europene, Consiliul Judeţean Hunedoara a trebuit să se gândească la un nou amplasament. Asta, cu atât mai mult, cu cât nici populaţia din Peştiş, unde ar fi trebuit să se realizeze cel de-al doilea deponeu, nu a fost de acord cu amplasarea gropii de gunoi pe teritoriul lor, de teama dăunătorilor.

Rezolvarea problemei trebuie, însă, urgentată, pentru că, la ora actuală, în judeţ mai sunt doar trei gropi de gunoi care funcţionează, la Deva, Orăştie şi Vulcan, dar şi ele trebuie închise până în 2015, respectiv 2016. După ce au studiat mai multe terenuri, reprezentanţii CJ Hunedoara au găsit un loc care ar corespunde cerinţelor amenajării unui deponeu, care să preia deşeurile menajere din întregul judeţ. “Este vorba de un teren situat pe drumul dintre Hunedoara şi Silvaş, care se încadrează în normele europene. Sunt mai multe persoane care au acolo terenuri şi a fost deja o primă discuţie cu proprietarii parcelelor”, a declarat vicepreşedintele CJ Hunedoara, Costel Avram.

Cresc foarte mult tarifele

Dacă problema deponeului va fi rezolvată în cele din urmă, pentru populaţia din Valea Jiului, noul amplasament nu reprezintă cea mai bună soluţie, din cauză că aduce majorări substanţiale de tarife la gunoiul menajer. De exemplu, la Aninoasa preţurile s-au dublat doar prin mutarea gunoiului din oraş, la Vulcan. Până acum, populaţia plătea lunar trei lei de persoană. Acum, tariful a sărit la 7,3 lei de persoană lunar, ceea ce e mai mult decât 100 la sută. Şi va mai creşte, după transportarea deşeurilor la Hunedoara. Viceprimarul din Petroşani, Claudiu Cornea, este de părere că „preţul va creşte foarte mult. O parte din tariful calculat este reprezentat de cheltuielile de transport. În plus, noi plătim şi o taxă de depozitare a gunoiului, de 10, 84 de lei/metru cub”.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Miron Cozma nu a fost lăsat să participe la o înmormântare

Poliţia municipiului Petroşani nu i-a dat voie lui Miron Cozma (foto) să participe la înmormântarea fostului director al Minei Lupeni,...

Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că o doctoriţă de la spitalul din reşedinţa de judeţ are un obicei extrem de prost. Spun gurile...

Striviţi de concurenţa străinilor

Observatorul federal Ioan Danciu (foto), fost arbitru de Liga I, este de părere cu jucătorii români au viaţă grea în...

Închide