Comunitate

Muncesc la negru, forţaţi de împrejurări

Dana Istudor

În judeţul Hunedoara există sute de oameni care muncesc la negru, pentru a-şi asigura o pâine. Sunt forţaţi chiar de către angajatori care urmăresc să plătească mai puţine dări, în ciuda faptului că inspectorii ITM sancţionează drastic aceste practici.

Îndeosebi în construcţii şi silvicultură

Fără asigurare medicală, fără nici o zi vechime, muncitorii preferă acest tip de angajare, decât să îşi caute în zadar un loc de muncă. „Lucrez astfel, pentru că angajări cu toate formele legale nu se prea fac. Trebuie să trăiesc şi eu cumva, trebuie să câştig nişte bani şi nu am ce face. Prefer să lucrez fără forme legale, decât să stau acasă”, spune Paula E., o tânără de 25 de ani din Vulcan, care nici măcar nu îşi mai pune problema că are o cu totul altă specializare, decât domeniul comerţului, în care s-a angajat de curând. Patronii susţin că angajează la negru din cauza taxelor foarte mari, pe care nu le mai pot achita, mai ales acum, când criza financiară pare să fi atins apogeul. Cele mai multe cazuri rămân în construcţii şi în domeniul silvic şi o dată cu venirea verii, inspectorii de muncă cred că numărul cazurilor de acest gen va creşte.

Amenzi de peste 700.000 lei

În anul 2009, în judeţul Hunedoara au fost depistate 523 de persoane care munceau fără forme legale, dintre care 158 au fost femei, iar patru minori. „Au fost aplicate 312 amenzi, însumând 801.900 lei. În primul trimestru al acestui an, au fost depistate 92 de persoane, pentru care s-au aplicat 57 de amenzi în valoare totală de 275.500 lei”, a declarat Horea Raţiu, directorul coordonator al ITM Hunedoara. Inspectorii de muncă mai spun că angajatul fără forme legale are doar de pierdut, deoarece nu poate beneficia de asigurare medicală sau de vechime, pentru pensie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura