Morga din Petroşani a rămas o săptămână fără congelatoare

13 august 2010 | 1 Comentariu

Maximilian Gânju

În plină vară, instalaţia frigorifică de la Morga Spitalului de Urgenţă Petroşani s-a defectat, făcând un calvar munca angajaţilor.

O defecţiune produsă la instalaţia care răceşte camerele frigorifice, în care sunt ţinute cadavrele, i-a obligat pe angajaţii serviciului să suporte mirosul cadaveric provenit de la un decedat fără aparţinători. Conducerea Spitalului din Petroşani a făcut în regim de urgenţă demersurile necesare pentru remedierea defecţiunii, însă cum procedurile sunt greoaie şi trebuie respectate mai multe directive, aproape o săptămână de zile, la morgă cât şi în secţiile din apropiere, s-a muncit în condiţii grele. „Este adevărat că am avut probleme, dar s-a rezolvat defecţiunea. A trebuit să se facă selecţie de oferte pentru firma care să repare instalaţia frigorifică”, a declarat dr. Petronela Şodolescu, managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani. Sursa citată spune că, fiind vorba de un serviciu, chiar dacă ar fi avut un specialist nu ar fi avut voie să intervină cu angajaţii din subordine pentru a repara instalaţia de păstrare a cadavrelor.

Condiţii greu de imaginat

Pe de altă parte, un angajat a povestit în ce condiţii a muncit pe parcursul perioadei în care a fost defect frigiderul în care sunt păstraţi morţii. „La temperaturile de acum e greu să lucrezi, iar dacă mai este şi un mort, nu cred că vă puteţi imagina. Din păcate, avem un decedat pe care trebuie să-l ţinem cât timp durează procedurile ca să-l îngroape primăria. Nu are aparţinători, nu a venit nimeni după el. Vă daţi seama că a început să miroasă, iar aerul este insuportabil şi a ajuns în toată zona acest miros cadaveric”, ne-a declarat angajatul. O situaţie similară a fost întâlnită în urmă cu circa trei ani de zile şi la Morga Spitalului Municipal Vulcan. Spre deosebire de Petroşani, unde factorii de decizie s-au mişcat relativ repede, la Vulcan defecţiunea s-a întins pe aproape o lună de zile, spre disperarea angajaţilor care au fost nevoiţi să muncească în mirosul insuportabil.

Publicat in: Eveniment


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. JimmiNil spune:

    KBVzXJ http://www.LnAJ7K8QSpfMO2wQ8gO.com

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
„Este un raport cam tendenţios”

Deranjat de raportul privind situaţia dezastruoasă din Spitalul Judeţean Deva şi de faptul că nu a fost consultat la prezentarea...

Duşi cu vorba de dinamovişti

Oficialii echipei Minerul Lupeni s-au arătat dezamăgiţi de faptul că jucătorii de la Dinamo II i-au lăsat cu ochii în...

Maşină lovită de un tren, la Deva

Un bărbat şi-a pierdut ieri viaţa, în urma unui accident petrecut în Staţia CFR Deva, după ce autoturismul în care...

Închide