Monica Ridzi va fi supusă unei biopsii

17 ianuarie 2011 | Adauga un comentariu

Carmen Cosman

Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob-Ridzi (foto), trebuie neapărat să facă o biopsie, după ce medicii specialişti au considerat că puncţia medulară nu a fost suficientă. Ridzi spune că îi este extrem de teamă de ziua de astăzi, când se va interna într-o clinică din Viena, iar mâine va fi efectuată biopsia.

Pe nepregătite

Anunţul l-a făcut chiar pe blogul său şi recunoaşte că a fost luată pe nepregătite de cuvintele profesorului hematolog de la clinica de specialitate din Viena, care i-a spus că trebuie neapărat efectuată o biopsie osteo-medulară, din cauză că puncţia medulară nu a fost elocventă. „Am amuţit. Nu mă aşteptam la acest verdict, recunosc. După zecile de analize făcute, după tratamentele riguroase din ultimele luni, am sperat că sunt pe drumul unei însănătoşiri în evoluţie. Rezultatele sunt, însă, contradictorii, diagnosticul este incert. Prognoza… imposibil de estimat”, scrie deputatul Monica Iacob-Ridzi.

Conform propriilor mărturisiri, aceasta suferă de leucopenie, de sindromul mielodisplazic, asociate cu alte complicaţii ale afecţiunilor. Fostul ministru al Tineretului a ţinut să dezmintă zvonurile conform cărora boala ar fi o invenţie: „Mulţi dintre apropiaţii mei au fost întrebaţi, direct sau pe ocolite, dacă afecţiunile medicale despre care, fragmentar, auziseră din presă, sunt sau nu parte a unei ticluite strategii. Recunosc, mă aşteptam la astfel de întrebări, nu m-am supărat. (…) Nu, afecţiunile mele medicale nu sunt inventate”.

La sfârşitul lunii noiembrie 2010, Monica Iacob-Ridzi a fost internată de urgenţă la Secţia Hematologie a Spitalului Universitar Bucureşti.  Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar, dr. Bogdan Popescu, a declarat la momentul respectiv că Monica Iacob-Ridzi suferă de o afecţiune la măduva osoasă, care nu sintetizează celulele sângelui, iar medicii fac eforturi să scape de episodul infecţios.

Deputata PDL suferea de această boală de mai mult timp, însă starea ei de sănătate s-a agravat şi a necesitat internarea de urgenţă.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Furau tabla de pe conductele de termoficare

Trei bărbaţi, doi din municipiul Petroşani şi unul din comuna Bretea Română, s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat.

Cetate pierde şi se plânge de arbitraj

Handbalistele de la Cetate Deva au suferit a doua înfrângere consecutivă în 2011, fiind învinse în deplasare de HC Zalău,...

Bulina albă

Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan

Închide