Monica Ridzi, gãsitã vinovatã

10 iulie 2009 | 3 Comentarii

 

01 ridzi

Nicolle Ebner
 
Ieri, comisia parlamentară de anchetă a propus începerea urmăririi penale a ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, care se face vinovată de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Rămâne de văzut dacă Parlamentul va fi de acord cu propunerea comisiei şi va trimite dosarul „Ridzipirii banilor publici” la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, singura care poate da verdictul asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei ministrului hunedorean.

Delapidare şi abuz în serviciu
Comisia parlamentară de anchetă a solicitat premierului Emil Boc revocarea din funcţie a ministrului Monica Iacob Ridzi şi începerea urmăririi penale pentru că, “la MTS s-au cheltuit nejustificat sume de bani pentru evenimentele dedicate Zilei Tineretului”, se arată în raportul comisiei care a constatat o serie de măsuri şi de încălcări a legislaţiei care au prejudiciat bugetul public. Potrivit comisiei, modul în care s-au cheltuit sumele la MTS intră ca încadrare juridică la delapidare, dar şi la abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru că Monica Iacob Ridzi a folosit fără justificare sume din bugetul public. Comisia a mai cerut anchetă la ANAF, sesizarea Consiliului Concurenţei şi a Curţii de Conturi în cazul contractelor cu Artisan şi Mark. Comisia a mai constatat că Monica Ridzi a minţit când a susţinut că nu a ştiut de existenţa unei scene, aflată în proprietatea MTS, în condiţiile în care ministrul a semnat pentru alocarea sumelor necesare plăţii ratelor de leasing pentru aceasta.

Urmează o nouă etapă: avizul deputaţilor
Scandalul în care este implicat ministrul Monica Iacob Ridzi a izbucnit în urmă cu aproape o lună de zile, după ce presa a dezvăluit sumele nejustificat de mari plătite pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei Tineretului. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a depus în numele partidului o sesizare în acest sens şi a cerut înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a verifica modul în care, MTS a cheltuit în jur de 800.000 euro pentru o serie de manifestări dedicate Zilei Tineretului, 2 Mai.  În cadrul audierilor, Monica Iacob Ridzi a negat toate acuzaţiile şi a declarat că toate contractele pentru manifestările de Ziua Tineretului au fost perfect legale. Raportul comisiei parlamentare de anchetă va fi înmânat Camerei Deputaţilor.

Publicat in: Flash, Politica si administratie


Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Petre Lupu spune:

    Cazul Ridzi a devenit deja banal si nu stiu cum se va rezolva. De fapt nici nu mai conteaza cum. Cert este ca lipsa de realism a persoanei in cauza este inspaimantatoare. Indiferent de deznodamantul acestui caz cariera ei politica este terminata definitiv si irevocabil. Spune ca este tanara. Da, asa este dar nu adauga ca este arivista, lingusitoare cu cei mari, aroganta cu cei mici, etc…o forma fara fond. Nu e bine sa faci exces de zel in nimic. Iata ca toata „agoniseala” pentru prietena ei s-a intors impotriva ei.

  2. bogdan v n spune:

    daca ar fi singura care face asa ‘dar unde se cheltuieste ban public toti fac la fel.

  3. Ion spune:

    Ma doare inima ca am fost atat de naiv de am votat cu Basescu iar acum cu Boc. Coruptia se intareste pe zi ce trece.
    Sunt tare scarbit de tot ce se petrece in politica.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Şi magistraţii hunedoreni protesteazã

Magistraţii hunedoreni au decis să protesteze şi ei începând de ieri, neintrând în sălile de judecată, timp de două ore,...

S-au întâlnit şi… atât

Întâlnirea primarilor din Valea Jiului iniţiată de edilul din Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, pentru susţinerea financiară a clubului Jiul poate...

Agricultorii se unesc ca sã treacã de crizã

Săptămâna aceasta, şeful Direcţiei Agricole Hunedoara, Ioan Ştefan, i-a pus faţă în faţă pe producătorii şi procesatorii din domeniul agricol...

Închide