FlashPolitica si administratie

Monica pleacã acasã

01 ridzi

Sorina Popa

 Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi (foto), a anunţat, ieri, că îşi dă demisia, după aproape şapte luni de la instalarea în funcţie, spunând că nu vrea să afecteze imaginea guvernului şi a partidului.

Nu mai poate suporta situaţia
Ridzi a mai spus că familia sa nu mai poate suporta situaţia creată în urma scandalului în care a fost implicată, iar mama sa este deja bolnavă.
Anterior anunţului, ministrul demisionar a discutat cu premierul Emil Boc, depunându-şi demisia. La foarte puţin timp după anunţul privind demisia, aceasta a fost aprobată de premierul Emil Boc şi de preşedintele Traian Băsescu, în mai puţin de o oră fiind deja anunţat şi succesorul lui Ridzi la MTS, în persoana Luminiţei Plăcintă. Aceasta s-a aflat şi ea la Guvern în timp ce Monica Iacob Ridzi îşi susţinea declaraţia de presă la sediul MTS.
Şeful statului a şi semnat decretul de numire a lui Plăcintă, iar aseară Luminiţa Plăcintă a şi fost învestită în funcţie.

Au sperat că demisionează
Demisia Monicăi Iacob Ridzi de la MTS nu a fost un gest „unilateral“, susţin surse din PDL, care au precizat că decizia a fost luată în cadru restrâns şi că au existat semnale şi de la Cotroceni, cu aproximativ două ore înainte de anunţul oficial, ca aceasta să demisioneze. Majoritatea membrilor BPN din PDL nu ştiau, la momentul anunţului privind conferinţa de presă a ministrului Monica Iacob Ridzi, ce urma să spună aceasta în declaraţia oficială, cei mai mulţi sperând că este vorba de o demisie, pentru a încheia scandalul în care partidul a fost implicat în ultima vreme. Decizia a fost luată într-un cadru restrâns, singurii care ştiau despre aceasta fiind premierul Emil Boc şi miniştrii Adriean Videanu şi Vasile Blaga, aflaţi la momentul anunţului la Guvern.

Nici ea nu ştia ce i se pregăteşte
Potrivit unor surse democrat-liberale, Monica Iacob Ridzi şi-a anunţat demisia în urma unor semnale primite de la Palatul Cotroceni, nu cu mult timp înaintea anunţului oficial al conferinţei de presă. „Nici măcar Monica Iacob Ridzi nu ştia, în urmă cu două ore, că îşi va da demisia“, au precizat sursele citate, comentând, astfel, surpriza cu care a fost primit acest anunţ în partid. Ca urmare a demisiei Monicăi Iacob Ridzi, în guvernul actual a mai rămas un singur hunedorean, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Cine este noul ministru
Sorina-Luminiţa Plăcintă are 44 de ani şi a fost aleasă parlamentar, în urma alegerilor de anul trecut, într-un colegiu din Vrancea, unde a candidat pe listele PDL. Este vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală din Senat. A absolvit în 1989 Facultatea de Tehnologie şi Chimie Textilă Iaşi şi a lucrat ca inginer la Filatura de lână pieptănată Focşani în perioada 1989-1993, apoi a fost asistent manager la SC ARUSCO IMPEX SRL din Bucureşti, între 1993-1994. A urmat şi cursurile Facultăţii “Dunărea de Jos’’ Secţia drept civil în perioada 2002-2004. Sorina-Luminiţa Plăcintă a mai fost acţionar administrator la SC SORSTE SA, în perioada 1994-2008 şi la PCA SC MILCOFIL SA între 1997-2008, iar în 2005-2008 a fost administrator, director general la SC ARTIFEX SRL. Ea deţine trei imobile în Focşani şi un altul la Montreux, bijuterii în valoare de 40.000 de euro, precum şi tablouri de aceeaşi valoare, dar şi trei autoturisme – Renault, Dacia şi Skoda.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura