Actualitate

Miron Cozma, dat afară din partidul al cărui preşedinte era!

Miron Cozma a fost intervievat, joi 18 August 2011, pentru EvZ.

Adriana Năstase

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma (foto), a reuşit una dintre cele mai mari performanţe politice: să fie dat afară din partidul al cărui preşedinte era. Tovarăşii săi, din Partidul Social Democrat al Muncitorilor, s-au debarasat de el rapid.
Nu a plătit cotizaţia timp de un an
„Având în vedere prevederile Art. 24 alin. 2 pct. 1 din statutul partidului, Comitetul Municipal Bucureşti a operat radierea din evidenţa membrilor de partid ai Organizaţiei Municipiului Bucureşti a domnului Miron Cozma pentru neplata cotizaţiei de membru pentru mai mult de un an calendaristic.
Prin aceasta, domnul Miron Cozma şi-a pierdut calitatea de membru al Partidului Social Democrat al Muncitorilor PSDM”, apare într-un comunicat pe site-ul partidului. Astfel, „Luceafărul Huilei“ nu mai activează în PSDM de câteva luni. Urmaşii lui Sergiu Cunescu şi ai lui Constantin Titel Petrescu, cum se autodefinesc cei din PSDM, nu au stat pe gânduri şi l-au „executat” rapid pe Miron Cozma, după ce pe acesta nu l-a mai interesat de soarta partidului şi a muncitorilor lui. Deşi se bătea cu pumnul în piept că va ajunge să conducă România, Cozma nu mai are forţa de altădată, când era în faţa minerilor din Valea Jiului şi nimic nu-i stătea în cale. Ca atare, asistăm, probabil, la un episod unic în politica românească, când un lider de partid este dat afară pentru neplata cotizaţiei.
„Partidul Social Democrat al Muncitorilor – PSDM, este singurul partid social-democrat autentic din România şi singurul partid istoric ce şi-a păstrat doctrina şi linia politică anticomunistă – fără compromisuri”, apare pe site-ul partidului.

3 comentarii la „Miron Cozma, dat afară din partidul al cărui preşedinte era!

  • Asta da performanta. Felicitari Miron Cosma, esti cel mai frumos barbat dintre toate femeile.

  • Ce viteaz esti tu,Valere,in fata monitorului!De ce nu ii spui personal ce ai de spus?Vai de capul tau,esti un paduche comparativ cu Cozma!

  • Și dacă îi spun ce face ? Îmi ia boii de la bicicletă ? Sunt un păduche pe lângă MC ? Dar ce realizări are acest erou al tău ? A organizat două mineriade care au făcut un imens rău țării noastre. În rest e o nulitate care nu știe decât să urle precum câinii la lună.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura