ActualitateFlash

Ministrul Energiei, despre problemele de la CEH: încercăm să stabilizăm situația!

gerea 1

Aflat vineri în vizită de lucru în județul Hunedoara, legată de proiectele de investiții implementate de Hidroelectrica S.A, ministrul  Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea (foto), a făcut referire și la situația Complexului Energetic Hunedoara (CEH).

“Este o provocare uriaşă”,

“În această săptămână în sfârșit s-a deblocat și ajutorul de stat, vor fi folosite aproape 40 de milioane pentru achiziționarea certificatelor de CO2, iar 58 de milioane pentru partea de operațiuni și sperăm ca, într-un timp scurt, să putem accesa și restul de peste 60 de milioane avute la dispoziție. Vom face tot ce depinde de noi, împreună cu cei de la Hunedoara, cu managementul, cu sindicatele alături de care avem un dialog constant, și sperăm ca prin aceste măsuri să câștigăm timpul necesar pentru a putea încadra Hunedoara pe o zonă de stabilitate, pentru că, din păcate, anii au trecut și măsurile s-au lăsat așteptate. Iată că, în acest moment suntem într-o zonă de răscruce. Eu sunt însă încrezător, pentru că așa cum până în acest an am reușit să găsim înțelegere și efortul comun a dus la stabilizarea Complexului, sperăm ca în continuare, alături de Guvernul român și cei implicați, să găsim răspunsurile corecte pentru provocările care sunt uriașe la nivelul Complexului. Deocamdată avem bani și încercăm ca, alături de cei de la Comisia Europeană și cei din România, să putem stabiliza situația”,  a declarat ministrul Andrei Gerea.

“Urmează o perioadă de linişte” 

Referitor la o posibilă dizolvare a CEH, acesta a spus că o dată cu accesarea ajutorului de stat, urmează o perioadă de liniște, în care fiecare își va “face temele”  pentru ca instituția să poată fi salvată. Amintim că din suma de 167 de milioane de lei din ajutorul de stat  individual pentru salvare, 98,4 milioane lei se vor acorda din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului. Cea de-a doua tranşă, în sumă de 68,5 milioane lei, este condiţionată de reîntregirea veniturilor rezultate din privatizare, respectiv de rambursarea împrumutului acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2015 privind acordarea unui împrumut Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. din venituri realizate din privatizare.  Restituirea împrumutului se face integral, în termen de şase luni de la acordare, împreună cu dobânda aferentă. (Magdalena Șerban)

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura