Melatonina şi dieta

21 februarie 2017 | Adauga un comentariu

Simona Timofte

Multe persoane se plâng după 40 de ani de insomnie chiar dacă introduc în dieta lor diferite plante adjuvante (valeriană, roiniţă, tei). De vină este, se pare, melatonina…

Ce este melatonina şi la ce foloseşte?
Este „hormonul întunericului“ şi este produsă de glanda pineală (epifiza) – o glandă situată la baza creierului – odată cu lăsarea întunericului. Producerea şi eliberarea de melatonină este stimulată de întuneric şi e inhibată de lumină. Primele raze ale soarelui opresc producerea ei. După vârsta de 40 de ani, scade secreţia ei la aproape jumătate comparativ cu persoanele tinere. Ce ar fi de făcut pentru a ne ajuta? Într-adevăr se găsesc şi suplimente alimentare din melatonină sintetică (tablete), dar este mult mai sănătos pentru noi, să consumăm produse naturale ce stimulează secreţia acesteia. Materialul de construcţie al melatoninei este aminoacidul triptofan – responsabil şi de sinteza hormonului fericirii – serotonina. Iată că, adoptând o dietă bogată în alimente cu conţinut mare de triptofan, putem dormi bine şi putem alunga depresia, anxietatea, accentuându-ne sentimentele pozitive… Dacă ar trebui să facem o clasificare a alimentelor bogate în triptofan, pe primul loc ar fi izolatele proteice de soia, seminţele (în principal susanul – fără grăsimi) apoi albuşul de ou uscat şi algele marine uscate (spirulina). În ordine descrescătoare apoi: fasolea winged, făina din seminţe de bumbac, tofu uscat, codul Atlantic uscat, fructele de mare, brânza, mozzarella, laptele degresat, seminţe de dovleac prăjite, soia boabe prăjite, parmezan, vânat, seminţele de muştar galben, pătrunjel congelat, laptele integral, laptele praf, făina de arahide… etc.

(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)

Publicat in: Sănătatea din bucate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Nou termen de judecată în dosarul fostului primar al Băniţei

Procesul în care fostul primar al comunei Băniţa, Ionel Burlec (foto), în prezent consilier judeţean PNL, este judecat pentru ucidere...

S-a hotărât să-şi pună capăt zilelor, aruncându-se pe geamul apartamentului

Ieri, la primele ore ale dimineţii, o femeie de 43 de ani din Simeria ar fi încercat să-şi pună capăt...

Escroci prinşi în flagrant la Deva

Ancheta a vizat destructurarea unei grupări specializate în înşelăciuni cu ordine de plată şi este derulată de poliţişti din cadrul...

Închide