Actualitate

Medicamente compensate 90 la sută pentru pensionari

De ieri, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 900 de lei pe lună, inclusiv, beneficiază de compensarea medicamentelor în proporţie de 90 la sută, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, se arată într-un comunicat al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.
Până în prezent, beneficiau de compensarea medicamentelor pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei. Totodată, a fost simplificată şi procedura de declarare a veniturilor. La medicul de familie, beneficiarii programului nu vor mai depune declaraţia pe proprie răspundere referitoare la veniturile obţinute, ci vor prezenta doar talonul de pensie şi actul de identitate.
De asemenea, prescripţiile medicale electronice emise de furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu CJAS Hunedoara, până la data la care Programul a devenit operaţional, se pot elibera de către farmacii până la data expirării termenului de valabilitate al prescripţiei medicale stabilit potrivit prevederilor legale în vedere la data prescrierii medicamentului. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura