Medalii şi aplauze la Mondiale

11 x 1 cristian popa

Ciprian Marinuţ

Trei dintre cei patru sportivi de la clubul din Călan prezenţi la Campionatul Mondial de Taekwon-do din Argentina au reuşit să urce pe podium, iar liderul echipei, Cosmin Oprescu a fost aplaudat la scenă, deşi a pierdut în primul tur al probei sale favorite.

Jumătate din medaliile României
Sportivii de la clubul Taekwon-do Călan au cucerit trei dintre cele şase medalii (una de argint şi cinci de bronz) obţinute de delegaţia României la Campionatul Mondial din Argentina. Seniorii Cosmin Oprescu şi Alin Şpan au obţinut medalii de bronz cu echipa României în probele de tehnici speciale şi spargeri, iar juniorul Cristian Popa a smuls bronzul la individual, categoria 52 de kilograme. „Obiectivul echipei României era de 3-4 medalii, iar bilanţul nostru în Argentina a fost peste aşteptări. În plus, medaliile trebuia să fie mai strălucitoare, întrucât Cristian Popa a fost furat în mod barbar în meciul din semifinale cu reprezentantul Argentinei. Vom depune contestaţii la federaţia mondială, din cauza problemelor de arbitraj”, a spus Cristinel Popa, antrenorul sportivilor din Călan şi tehnician la echipa României. Singurul dintre cei patru sportivi din Călan care n-a urcat pe podium a fost Artur Meizel.

K.O. după 20 de secunde, dar aplaudat
Palmaresul României putea fi mai strălucitor, dacă vicecampionul mondial Cosmin Oprescu nu ar fi fost învins de o accidentare în competiţia individuală. Talentatul şi valorosul sportiv din Călan a suferit o accidentare la genunchi, înainte de plecarea în Argentina, iar în primul meci susţinut aceasta a recidivat. „Am luptat doar 20 de secunde, după care mi-a sărit genunchiul. Durerea a fost groaznică, dar aplauzele furtunoase ale tuturor celor prezenţi în sală care îmi ştiau valoarea m-au uns la suflet. A fost la fel ca şi atunci când am fost pe podiumul mondial”, a spus Cosmin Oprescu.

Medaliaţi încă de la debut
Doi dintre cei trei medaliaţi ai clubului din Călan, Alin Şpan şi Cristian Popa, sunt debutanţi la un campionat mondial, Cristian Popa fiind singurul care a urcat pe podium în probele individuale. „Cristi a luptat foarte bine şi a confirmat previziunile mele că va urma drumul lui Cosmin Oprescu devenind campion mondial. El a învins sportivi din Chile, Paraguay şi Canada, dar a pierdut în faţa sportivului din Argentina, după un meci cu probleme de arbitraj. Am convingerea că şi el şi Artur Meizel vor fi medaliaţi şi la seniori la următoarele Campionate Mondiale”, a spus Cristinel Popa.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 13:17 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 13:17 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 13:17 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 13:17 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 13:17 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 13:17 ore.

    Starea vremii

    Ploaie -11°C Ploaie
    Lu Şanse de Zăpadă
    -2/-11
    Ma Şanse de Zăpadă
    -4/-15
    Mi În Mare Parte Însorit
    -4/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale