FlashPolitica si administratie

Măsuri pentru fluidizarea circulaţiei spre mănăstirea Prislop, înainte de Paşti

redAdriana Năstase

Autorităţile judeţene sunt nevoite să ia măsuri, acum, înaintea sărbătorilor pascale, pentru a se evita probleme legate de transportul credincioşilor la mănăstirea Prislop.
Drumul care duce la mănăstire, se ştie, este în faza de reabilitare, iar numărul turiştilor care vizitează lăcaşul sfânt este în creştere, mai ales înainte de Paşti. De aceea, Valer Ungur, prefectul judeţului şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Daniel Andronache s-au deplasat în zonă, pentru a vedea ce măsuri se pot lua pentru fluidizarea traficului.
Au fost identificate zone unde din cauza drumului îngust se blochează circulaţia permanent. Una dintre acestea este cea de la ieşirea din Silvaşu de Sus spre Mănăstirea Prislop, unde sunt două curbe succesive în pantă, una fiind la 90 de grade. O altă zonă este cea în care stau comercianţii, din cauza drumului îngust şi din cauză că tarabele sunt amplasate foarte aproape de drumul judeţean DJ 687 K. În aceste condiţii, eventualele intervenţii ale ambulanţelor şi pompierilor sunt îngreunate. Ca urmare, vor fi intensificate controalele la comercianţii din zonă, iar până la sfârşitul săptămânii viitoare vor fi efectuate reparaţiile curente la DJ 687 K, urmând ca după sărbători să se continue reabilitarea acestui drum.
Jandarmii şi poliţiştii vor concentra în zonă efective mai mari. Un echipaj SMURD va fi prezent aici la sfârşit de săptămână. De asemenea, Episcopia Devei şi Hunedoarei analizează oportunitatea angajării unui medic la mănăstire. Prefectul de Hunedoara, Valer Ungur, susţine că vor fi asigurate condiţii decente turiştilor care vor veni la mănăstirea Prislop.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura