FlashPolitica si administratie

Marian Muntean: „Odatã cu semnarea protocolului, PNL va avea o problemã”

 05-Marian-Muntean Natalia Bumbac

Ieri, PSD şi ALDE au semnat un protocol de colaborare pentru alegerile locale din 2016. Prin documentul semnat de Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin s-a stabilit că organizaţiile din teritoriu ale celor două formaţiuni politice pot face alianţe pentru alegerile din 5 iunie. În plus, prin protocolul semnat s-a hotărât că PSD şi ALDE vor face majorităţi în consiliile locale şi judeţene.

„Sâmbătă decidem alianţele”
Potrivit secretarului executiv al organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, Radu Barb, la sfârşitul acestei săptămâni va avea loc o şedinţă a Biroului Judeţean Permanent, la care se va stabili care sunt localităţile din judeţ în care social-democraţii vor colabora cu ALDE Hunedoara, dar şi cu UNPR. „Sâmbătă vom avea şedinţa BPJ în care vom decide alianţele pe care le va face PSD Hunedoara cu ALDE şi UNPR”, a afirmat Radu Barb. Trebuie amintit că un protocol similar a fost semnat zilele trecute între PSD şi UNPR.

„Până la liste şi candidaţi comuni”
„S-a discutat de mai mult timp de semnarea acestui protocol. Urmează să se stabilească în detaliu condiţiile în care vom face alianţe punctuale cu PSD. Conform declaraţiilor liderilor de la centru, este posibil să se meargă până la a participa la alegerile locale pe liste comune sau candidaţi comuni pentru primării. Noi mergem cu candidaţii noştri, iar acolo unde vom crede necesar şi vom decide de comun acord cu partenerii noştri politici, vom susţine candidaţi comuni. Odată cu semnarea acestui protocol, cred că PNL va avea o problemă”, a afirmat Marian Muntean (foto), copreşedinte al ALDE Hunedoara. „Săptămâna viitoare vom avea şedinţă cu toţi preşedinţii de organizaţii locale şi atunci vom decide unde vom face alianţe. Vom respecta linia partidului, iar deciziile le vom lua în urma unei analize a organizaţiilor locale”, a conchis copreşedintele ALDE Hunedoara, Marius Sanfirişca.
De precizat este faptul că până în acest moment, PSD Hunedoara a anunţat candidaţii pentru aproximativ 65 de localităţi din judeţ. Singurul municipiu unde social-democraţii nu au luat o hotărâre cu cine vor intra în bătălia electorală este Deva. ALDE Hunedoara, fiind un partid la început de drum, are înfiinţate aproximativ 60 de organizaţii locale în judeţ şi este în plin proces de selecţie a candidaţilor. În aceeaşi situaţie se află UNPR Hunedoara, care nu a anunţat nici un candidat pentru primăriile urbane, cu excepţia celor două, Geoagiu şi Petroşani, unde au primari în funcţie. Liderii judeţeni ai ambelor formaţiuni politice au declarat că listele cu candidaţi urmează să fie întocmite până în luna martie.

4 comentarii la „Marian Muntean: „Odatã cu semnarea protocolului, PNL va avea o problemã”

  • marean munteanu, adica molot face alianta cu PSD? alianta contra naturii. PSD isi baga mortu in casa cu tovarasu marean munteanu. uite asa molot termina si PSD-ul. asta si declara cand avea voie sa vorbeasca la microfon, ca acum e racit si nu are voce decat pentru ALDE, nu mai e nici PSD ce a fost…

  • niste naparci,se vor pozitiona si vor vota cu cine da mai mult

  • Daaa..!!! Problema ar fi sa aveti prea multe „mandate” si sa nu mai stiti ce sa faceti cu ele…???(:

  • Sa traiasca vesnic USL -ul.
    PSD l-a pus pe Molot presedintele CJ, la ultimele alegeri, si tooot PSD-ul ii creeaza o portita de „respiro” acum.
    Incepe s-mi placa PSD Hunedoara, din ce in ce mai mult.
    (Ca Dragnea mai da cu mucii prin fasole asta e altceva)
    Neoprotestantii lui Molot sa traiasca, in rest puteti fi mandri ca vi-s romani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura