Politica si administratie

Mărginean acuză, Moş recuză!

Natalia Bumbac

O scrisoare trimisă de Primăria Deva către Consiliul Judeţean Hunedoara, destinatar final fiind Asociaţia „Salvital” Hunedoara, a indignat atât conducerea organizaţiei cât şi paramedicii SMURD de sub tutela ei. În comunicarea cu pricina, Asociaţia a fost înştiinţată să elibereze în termen de 30 de zile spaţiul din Piaţa Victoriei, dat în folosinţă gratuită de autorităţile devene. Imobilul în suprafaţă de 37,5 metri pătraţi este folosit ca sediu administrativ şi a fost acordat de Consiliul local Deva în baza unui contract de comodat pe o perioadă de cinci ani.
Contractul expiră în 2018
Scrisoarea Primăriei Deva, semnată de primarul Ovidiu Moş (foto dreapta), a ajuns la „Salvital” în 14 septembrie. În conţinutul ei se arată că municipalitatea are un deficit de spaţii pentru birouri şi, în consecinţă, „Salvital” trebuie să elibereze în termen de 30 de zile imobilul din Piaţa Victoriei. Fără să propună mutarea într-un alt spaţiu a actualilor beneficiari. Ieri, conducerea „Salvital” a organizat o conferinţă de presă în care şi-a arătat indignarea faţă de notificarea Primăriei Deva, calificând-o drept un abuz. Mai mult de atât, directorul executiv al asociaţiei, Andrei Mihuţ, a precizat că termenul la care expiră contractul de comodat este decembrie 2018 şi că acesta ar trebui respectat. De asemenea, preşedintele Asociaţiei, Petru Mărginean (foto stânga), i-a catalogat ca fiind laşi pe cei care au întocmit adresa cu pricina, pe care au cotit-o pe la CJ Hunedoara, evitând să o trimită direct la „Salvital”. Acesta a mai spus că le-a transmis un răspuns celor de la primărie şi că Asociaţia nu va părăsi sediul. Mărginean a mai precizat că a fost discret până la acest moment şi că nu a vrut să atragă activitatea Asociaţiei în dispute cu conotaţii politice. Doar că, notificarea de evacuare i s-a părut prea mult.
De fapt, le-a făcut un bine
Contactat pentru a ne oferi un punct de vedere pe tema scrisorii trimise către „Salvital”, primarul Ovidiu Moş a arătat că de fapt lucrurile nu stau aşa cum par. Mai exact, le ia celor de la „Salvital” un spaţiu mic, de 37 de metri pătraţi şi le pune la dispoziţie altul de 78 de metri pătraţi. Întrebat dacă a informat toate părţile implicate despre schimbul de spaţii, edilul a spus că „astăzi (n.r. 21 septembrie) a trimis o adresă la CJ Hunedoara”. Pentru a fi şi mai persuasivi, reprezentanţii Primăriei Deva au transmis ieri şi un comunicat în care întăresc declaraţia lui Moş. În comunicat se precizează că spaţiul respectiv va fi atribuit compartimentului din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, care se ocupă de persoanele cu dizabilităţi şi copii. „Măsura a fost luată având în vedere prevederile legislaţiei naţionale şi europene, potrivit cărora autorităţile publice au obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze drepturile persoanelor cu dizabilităţi cu privire la asigurarea accesului neîngrădit în clădirile aparţinând instituţiilor publice. De asemenea, Primăria Deva – Serviciul Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură informează că va pune la dispoziţia chiriaşului un alt spaţiu, cu o suprafaţă mai mare (78,33 mp), situat pe Bulevardul 22 Decembrie, bloc D3, parter – lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva (n. r. fostul sediu al UNPR Hunedoara)”, se arată în comunicat.
Asociaţia „Salvital” Hunedoara a fost înfiinţată în 2005 printr-o asociere între mai multe UAT-uri din judeţ şi CJ Hunedoara, scopul ei fiind de a crea un serviciu de prim ajutor de urgenţă, pe modelul SMURD, înfiinţat la Târgu Mureş de medicul Raed Arafat. În prezent, Asociaţia are 61 de membri, paramedicii SMURD de sub tutela ei având în perioada 2013 – 2016 peste 62.000 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor.

2 comentarii la „Mărginean acuză, Moş recuză!

  • In spatele acestui schimb de spatii știți cine stă?…..am auzit ca e Nistor. Mos i l-a promis la Nistor in locul candidaturii la primarie.

  • Nistor deține Direcția de Asistență socială?
    Looool
    Bravo Nistor! Le-ai dat un spațiu de 2x mai mare, lângă spital.
    Asta da stire negativă.
    A început campania, bag seama.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura