Manevre de culise pentru dirijarea finanţãrilor europene

Nicolle Ebner

„Primarii hunedoreni scoşi din cărţile pentru finanţări europene” scria încă din 22 iunie 2009, MESAGERUL HUNEDOREAN, atrăgând atenţia că edilii comunelor hunedorene au tot mai puţine şanse să obţină finanţarea proiectelor pe măsura 3.22 – de dezvoltare a infrastructurii – deoarece guvernul a modificat criteriile de selectare, după ce aceştia şi-au întocmit proiectele, ajustând gradul de sărăcie al localităţilor în timpul nopţii, cu câteva ore înainte de expirarea termenului de depunere a proiectelor.

„Cred că ministrul nu ştie ce fac subalternii săi”

Modificarea gradului de sărăcie a localităţilor a fost semnalată de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH), Mircea Ioan Moloţ, imediat după ce a descoperit „manevra”, iar situaţia din judeţ nu este deloc roză. „Sunt 29 de primari care şi-au făcut proiecte pe măsura 3.2.2. (17-PNL, 6-PSD, 5-PDL şi 1-PNG). Au lucrat cu ajutorul firmelor de consultanţă specializate, ajungând la punctajul maxim. Dar, m-am trezit la birou cu edilii PNL şi unul de la PSD, care mi-au spus că au informaţii că s-a trasat sarcină expresă să fie depunctate toate primăriile care nu sunt conduse de PDL. Cred că ministrul, care este de la UDMR, (n.r.- Ladislau Borbely) nu ştie ce fac subalternii lui. Aş avea o mare durere să se întâmple acest lucru, deoarece, cât a fost PNL la putere, nu s-au făcut discriminări pe criterii politice când a fost vorba de proiecte menite să ducă la dezvoltarea unor zone. Până la proba contrarie, continui să cred că este doar un zvon, dar trag un semnal de alarmă, pentru că ne vom documenta şi dacă zvonul se adevereşte, vom informa inclusiv Bruxelles-ul, deoarece este vorba de bani europeni”, a declarat preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ, în cadrul unei conferinţe de presă.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 16:07 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 16:07 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 16:07 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 16:07 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 16:07 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 16:07 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6
    Jo Şanse de Zăpadă
    -2/-10

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale