Politica si administratie

Mandatul lui Mircia Muntean, de primar ales al Devei, a fost validat

Natalia Bumbac05 Mircia-Muntean

Ieri, Judecătoria Deva a admis cererea lui Mircia Muntean (foto) de validare a mandatului de primar al Devei, câştigat în urma alegerilor locale din 5 iunie. În acelaşi dosar a fost depusă o contestaţie de către Petru Mărginean, primarul în exerciţiu al municipiului, care a solicitat o lămurire a situaţiei juridice a viitorului edil al Devei.
„S-a admis cererea lui Mircia Muntean de validare a mandatului de primar al Devei şi s-a respins cererea formulată de Petru Mărginean, aceasta fiind considerată o cerere de intervenţie. Împotriva hotărârii Judecătoriei Deva poate fi depus apel”, a informat reprezentantul Judecătoriei Deva.
Mircia Muntean este condamnat definitiv pentru abuz în serviciu, la patru ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de şase ani, precum şi într-un dosar privind anumite tranzacţii cu terenuri efectuate în celelalte mandate de primar al Devei. În plus, în data de 10 iunie, viitorul edil al municipiului reşedinţă de judeţ a fost condamnat pe fond la doi ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, sentinţă la care s-au adăugat cei patru ani de închisoare din primul dosar, suspendarea fiindu-i revocată. Fapt care a dus la o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare.
Contestaţia lui Petru Mărginean, primarul în exerciţiu al Devei, s-a întemeiat tocmai pe faptul că Muntean este condamnat penal definitiv, iar statutul aleşilor locali prevede că în astfel de situaţii, mandatul unui primar încetează înainte de termen.
Mircia Muntean urmează să fie instalat în funcţie mâine, 24 iunie, atunci când va avea loc şedinţa de constituire a Consiliului local Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura