Actualitate

Mama denaturată rămâne liberă

Femeia nu ajunge în închisoare aşa cum au cerut ofiţerii care o supraveghează pe perioada de executare a unei condamnări cu suspendare. Mama denaturată primise mai bine de doi ani pentru maltratarea băieţelului unui vecin.
Alina Nadia Ardeleanu, tânăra din Uricani care şi-a lăsat copilaşii să ardă de vii în casă, a scăpat de celula închisorii cel puţin încă o săptămână. Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani a cerut revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de doi ani şi 11 luni închisoare, însă solicitarea a fost respinsă de magistraţi. Mama denaturată fusese acuzată şi pedepsită pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce a ademenit în locuinţa sa băieţelul de şase ani al unui vecin, l-a bătut şi i-a băgat un ardei iute în fund. Ardeleanu se mai bucură de libertate cel puţin până săptămâna viitoare, urmând ca magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia să se pronunţe, pe 10 octombrie într-un alt dosar în care fost condamnată de instanţa de fond la aproape 11 ani de închisoare. Tânăra a fost găsită vinovată de rele tratamente aplicate minorului şi distrugere, în urma tragediei în care şi-a pierdut trei copilaşi. Se întâmpla în urmă cu doi ani, iar anchetatorii au stabilit că a încuiat în locuinţă copiii, a aşezat o lumânare aprinsă pe spătarul unui colţar şi s-a dus să-şi cumpere băutură. Micuţii, două fetiţe şi un băieţel, au ars de vii în incendiul care a mistuit aproape jumătate din apartamentele unui întreg bloc din Uricani. Anchetatorii au mai aflat că Ardeleanu a revenit la garsonieră şi a văzut începutul de incendiu, a încuiat uşa cu cheia şi a fugit, în ciuda plânsetelor micuţilor. A fost găsită câteva ore mai târziu, beată într-un şanţ. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura