Comunitate

Mai multe proiecte de investiţii în comuna Lelese

Magdalena Şerban

Înainte de a se apuca să scrie proiecte de investiţii, administraţia publică din Lelese face calcule în ce priveşte posibilitatea de reuşită. Deocamdată, se ştie că proiectele depuse pe axele guvernamentale au şanse reale de implementare, însă nu acelaşi lucru se poate afirma şi despre cele accesate din fonduri europene.

Drumuri asfaltate şi lămpi stradale economice
„Pentru a îmbunătăţi starea drumurilor din intravilan, pe Ordonanţa nr. 28 am depus un proiect de modernizare a străzilor de interes local. Aici intră asfaltare, în principal, ele fiind de pământ sau de piatră. Acolo unde trebuie, am prevăzut ziduri de sprijin, lărgire şi rigole de scurgere. Pe lângă cele din interiorul localităţilor, am cuprins şi DC 116, Lelese-Sohodol. Totalul e de 11 kilometri şi pentru investiţie am avea nevoie de circa trei milioane de lei. Al doilea program a fost accesat tot pe aceeaşi ordonanţă, dar pentru modernizarea şi extinderea iluminatului public. În ideea unui consum redus de energie electrică şi a unei cât mai bune prezenţe în teritoriu, am decis să ne ocupăm de acest lucru. Noi avem deja înlocuită o parte din vechile lămpi, dar trebuie şi restul, plus suplimentare cu încă 100 de bucăţi. În locurile în care nu există stâlpi electrici, vom folosi unii pentru captare de energie solară. Noi stăm foarte bine, ca poziţionare. Avem o pensiune şi câteva gospodării care au ales să utilizeze aceste sisteme. Proiectul nostru ajunge la 900.000 de lei”, a afirmat Ciprian Achim (foto), primarul comunei Lelese.

Banii europeni, împărţiţi de pe genunchi
Referitor la fondurile europene, acesta crede că noile axe de finanţare prevăd prea puţine alocări pentru cât ar fi necesar. Spre exemplu, la ora actuală s-a depăşit de aproape 11 ori valoarea depusă pentru programele investiţionale ce au ca scop modernizarea de drumuri agricole. Deşi sunt disponibile peste 30 de milioane de euro, s-au accesat proiecte în cuantum de peste 300 de milioane de euro. „Dacă fiecare dintre deponenţi consumă opt la sută din valoarea proiectului, pentru a-l întocmi, la un simplu calcul se poate observa că s-au consumat mai mulţi bani pentru scrierea proiectelor decât există pentru finanţare. Şi noi avem un proiect pentru drumurile agricole, ne-a costat peste 20.000 de lei şi ar mai fi implicat încă o dată pe atât, pentru a-l putea depune, aşa că ne-am lăsat păgubaşi. Nu ştiu cum s-a făcut împărţeala, dar să prevezi pentru reabilitare de cămine culturale 150 de milioane de euro, atâta vreme cât majoritatea primarilor şi-au cam amenajat lăcaşurile, mi se pare nefiresc. Şi apoi urlăm că gradul de absorbţie a fondurilor de la UE este redus”, a spus primarul din Lelese.
În ce priveşte modernizarea de drumuri forestiere, situaţia e alta, aşa că acesta a ales, totuşi, banii europeni. Cu câteva zile în urmă, a depus un proiect de investiţii a cărui valoare se ridică la 1,5 milioane de euro. Din cei 10 kilometri, nouă înseamnă asfaltare şi restul semnifică un nou drum, realizat prin pădure.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura